1. Comportamentul ecologic pe şosea


Fiecare conducător auto trebuie să fie conştient de faptul că adoptarea unei conduite ecologice la volan reprezintă un deziderat al lumii civilizate, având ţinte multiple, unele mai apropiate, altele mai îndepărtate, însă importante în egală măsură. Astfel, dobândirea unui comportament ecologic are consecinţe imediate şi deloc de neglijat. Dacă ne referim, de exemplu, la economia de carburant, dar şi la folosirea, pe timp de iarnă, a unui încălzitor de motor. Această măsură sporeşte eficacitatea vehiculului pe care îI conduceţi şi va ţine departe de service, ca să nu mai vorbim de economia de bani.

De asemenea, respectarea limitelor de viteză, în spiritual aceleiaşi conduite ecologice la volan, vă permite ca, atunci când vă aflaţi într-o situaţie problematică în trafic, să efectuaţi din timp manevrele necesare, astfel încât să evitaţi un accident.

Nu în ultimul rând, conducătorul auto trebuie să nu uite că respectul faţă de mediu înseamnă, de fapt, respectful faţă de ceilalţi participanţi la trafic, faţă de condiţiile de trafic, dar şi faţă de viitor.

Iată câteva dintre măsurile pe care trebuie să Ie luaţi, în scopul reducerii consumului de carburant:

  • Planificaţi-vă traseul
    • Pregătiţi dinainte itinerarul pe care îI aveţi de urmat, astfel încât să vă optimizaţi deplasarea, şi faceti tot posibilul să evitaţi zonele cu circulaţie densă, cu lucrări pe carosabil sau zonele cu teren accidentat, pentru a economisi timp şi combustibil.
  • Utilizaţi cu economie sistemul de climatizare
    • Utilizarea sistemului de climatizare al autovehiculului în circulaţia prin oraş poate să mărească consumul de benzină cu 20%. Circulaţi mai degrabă cu geamurile deschise şi păstraţi climatizarea pentru conducerea pe autostradă, când deschiderea ferestrelor poate dezechilibra aerodinamic autovehiculul.
  • Utilizaţi regulatorul automat de viteză (limitatorul de viteză)
    • Pe autostradă, limitatorul de viteză permite economisirea de benzină, datorită menţinerii unei vitezeconstante.
  • Verificaţi periodic pneurile
    • Verificaţi presiunea pneurilor o dată pe lună, la rece, altfel spus atunci când vehiculul nu a circulat mai mult de 2 ore. Pentru a vă asigura că presiunea aerului este adecvată, nu vă raportaţi la indicaţiile scrise chiar pe pneu, pentru că acestea arata presiunea maximă. Este preferabil să consultaţi manualul producatorului maşinii dumneavoastră. Schimbaţi între ele pneurile (permutaţi) la fiecare 10.000 de km şi efectuaţi reglajul geometriei şi echilibrarea roţilor o dată pe an.
  • Asiguraţi-vă că faceţi verificarea maşinii periodic
    • Luaţi întotdeauna măsurile necesare pentru a vă asigura că maşina dumneavoastră este în stare bună pentru a circula. Veţi evita astfel reparaţiile şi cheltuielile neprevăzute şi, în plus, veţi economisi carburant şi veţi reduce emisiile de gaz.Conduita ecologică

De reţinut:

  • atunci când schimbaţi pneurile, cereţi mecanicului să verifice şi frânele şi sa se asigure că etrierele sunt bine reglate; o reglare defectuoasă a acestora afectează, de fapt, economia de carburant.
  • schimbaţi periodic filtrul şi supapa RGC, ţinând cont de indicaţiile aflate în manualul producătorului şi în cartea tehnică a maşinii. Atunci când aceste piese se deteriorează, consumul de carburant creşte, la fel şi emisiile.

Profitaţi din plin de transmisie

În cazul în care conduceţi o maşină cu transmisie manuală, treceţi rapid, dar gradat, la viteze superioare, pentru că motorul va funcţiona mai eficient şi va consuma mai puţin carburant.

Dacă maşina dumneavoastra nu are transmisie automată, obişnuiţi-vă să folosiţi treapta de viteză supramultiplicată, care uşurează munca motorului, deci diminuează şi uzura acestuia, şi care, de asemenea, va permite să economisiţi carburant.

2. Manevre care trebuie evitate sau deprinderi la care trebuie să se renunţe


  • Depăşirea vitezei legale
    • Respectaţi limitele de viteză afişate şi amintiţi-vă că un consum optim de carburant se face la o viteză de 60-70 km/h.

Atunci când vă deplasaţi cu 90 km/h, eficienţa energetică a vehiculului scade spectaculos, iar dumneavoastră veţi risipi carburant; de asemenea, emisiile de gaz cresc.

  • Conducerea agresivă
    • Plecările în trombă şi bruscarea frânelor pot mări consumul de carburant cu până la 40%. Acceleraţi treptat atunci când demaraţi din nou, după o oprire, când ajungeţi pe o autostradă, ieşind de pe o bretea sau când depăşiţi o altă maşină, pe autostradă. Evitaţi, de asemenea, să vă opriţi prea aproape de celelalte vehicule.
  • Lăsarea motorului în ralanti pentru a-I încălzi
    • În zilele noastre, este suficient să porniţi motorul vehiculelor timp de 30 de secunde, în ralanti, pentru a face să circule uleiul în motor. În consecinţă, acest lucru nu contribuie cu nimic la încălzirea motorului şi reprezintă o risipă de carburant. Este de preferat să porniţi motorul încet, evitând accelerarea bruscă, în primii 5 kilometri parcurşi sau până când temperatura motorului creşte.

Motoarele care sunt lăsate prea des în ralanti pot să suporte o uzură şi un stres mecanic dacă funcţionează la o temperatură mai mică decât cea ideală, ceea ce poate determina, periodic, costuri de întreţinere ridicate.

În timpul iernii, este necesară încălzirea motorului. Pe vreme rece, atunci când temperatura scade sub -15°C, este de preferat să încălziţi motorul cu ajutorul unui încălzitor de motor decât să demaraţi şi să lăsaţi motorul câteva minute în ralanti. Este sufficient să cuplaţi încălzitorul de motor cu 2 ore înainte de plecare pentru a putea demara fără dificultate, cu atât mai mult cu cât acesta reîncălzeşte uleiul de motor şi lichidul de răcire. Este vorba despre o modalitate simplă de a economisi până la 10% din carburantul consumat pe parcursul iernii.

3. Conduita ecologică la volan


Tehnologia modernă poate favoriza un comportament ecologist din partea conducătorului auto, prima dovada în acest sens reprezentând-o adaptările din domeniul tehnicii.

La rândul dumneavoastră, trebuie să tineti cont de anumite acţiuni (manevre) care produc modificări de atitudine şi de comportament la volan. lată cateva dintre acestea:

  • schimbaţi într-o treaptă superioară de viteză, imediat ce este posibil, după ce depăşiţi 2000 de turaţii/ minut pentru motoarele pe (benzină);
  • păstraţi o viteză constantă, menţinând cea mai mare treaptă de viteză posibilă (treapta superioară de viteză);
  • anticipaţi situaţiile în care trebuie să reduceţi viteza, pentru a evita frânarea bruscă;
  • opriţi motorul pentru orice staţionare care depăşeşte un minut;
  • verificaţi presiunea pneurilor o dată pe lună. O presiune suficientă economiseşte combustibil şi prelungeşte viaţa pneului;
  • preferaţi aerisirea interioară în locul deschiderii geamurilor sau climatizării.
  • evitaţi accesoriile care pot să afecteze aerodinamica vehiculului (portbagajul de pe acoperişul maşinii);
  • debarasaţi-vă de orice greutate inutilă.

 

4. Reducerea consumului de carburant


Reducerea consumului de carburant presupune în primul rând cheltuieli mai mici.

Factorii care influențează consumul de carburant:

  • traficul aglomerat, se recomandă ca înaintea plecării la drum să se planifice traseul ce urmează a fi parcurs evitând astfel drumurile inutile și zonele cu circulație intensă;
  • instalația de climatizare, mărește consumul de carburant cu aproximativ 20%;
  • presiunea pneurilor, o presiune suficientă economisește combustibil și prelungește viața pneului, de aceea se recomandă ca să se verifice presiunea pneurilor măcar o dată pe lună;
  • viteza de deplasare, trebuie să se adapteze viteza de deplasare în funcție de condițiile de drum și să se evite accelerările sau frânările bruște;
  • schimbarea vitezelor, este recomandat să schimbați cât mai repede vitezele până ajungeți la treapta de viteză optimă, astfel motorul va funcționa mai eficient și va consuma mai puțin. Pentru motoarele pe benzină schimbați într-o treaptă superioară de viteză imediat ce este posibil după ce motorul depășește 2000 rotații pe minut;
  • staționarea cu motorul pornit, atunci când staționarea se face pe o durată mai mare se recomandă oprirea motorului;
  • supraîncărcarea autovehiculului, păstrați doar obiectele care vă sunt necesare și debarasați-vă de cele de care nu mai aveți nevoie;
  • aerodinamica autovehiculului, evitați accesoriile care pot afecta aerodinamica autovehiculului, de exemplu portbagajul de pe acoperișul mașinii.

Utilizați corect echipamentul care vă permite să verificați consumul de carburant:

  • indicatorul de consum;
  • limitatorul de viteză;
  • sistemul de navigație.

5. Limitarea emisiilor de gaze poluante


Poluarea mediului înconjurător este dată de arderea incompletă și defectuoasă a combustibilului.

Apariţia fumului negru la ambele tipuri de motoare (pe benzină sau motorină) anunţă un conținut redus de oxigen în motor, adică un amestec bogat, deci poluare intensă.

In cazul ambelor motoare este valabilă afirmaţia că un consum redus de carburant înseamnă un volum redus de gaze de eşapament emanate, rezultând astfel un nivel de poluare redus.

În regimuri înalte (turaţii mari) sau tranzitorii (când se accelerează), amestecul este bogat de aceea se recomandă evitarea accelerărilor bruşte sau a circulaţiei cu viteze ridicate, preferându-se în locul acestora circularea la regimuri medii şi schimbarea timpurie a treptelor de viteză utilizând cât mai mult treptele superioare, inclusiv în localităţi.

Cum la scară planetară efectul de seră produce un lanț întreg de dezastre, cu siguranță că statele vor încerca restricționarea mașinilor poluante.

Pentru anii viitori cercetătorii recomandă mașinile electrice sau pe cele cu celule de combustie de hidrogen care au un nivel de poluare 0.

 

6. Reducerea poluării


Măsuri practice de reducere a poluării

  1. Reducerea consumului de carburant prin:
    • a) construirea de motoare economice, de mică cilindree;
    • b) scăderea coeficientului aerodinamic al caroseriilor (Cx);
    • c) adoptarea unui stil de conducere economic, care să evite accelerările bruşte;
    • d) utilizarea de pneuri cu rezistenţă scazută la înaintare;
    • e) dezvoltarea infrastructurii rutiere care să permită descongestionarea traficului.
  2. Utilizarea de carburanţi alternativi ecologici (biodiesel, etanol, GPL);
  3. Utilizarea de dispozitive antipoluante (catalizatori, filtre de particule, etc);
  4. Încurajarea transportului în comun;
  5. Reciclarea tot mai accentuată a materialelor folosite la construcţia autovehiculelor.

Mic îndreptar al conducătorului eco-responsabil:

  • demaraţi corect;
  • nu încălziţi motorul excesiv la demaraj;
  • circulaţi cu o viteză medie, în primii 5 km parcurşi;
  • circulaţi correct:
    • evitaţi opririle şi accelerările bruşte;
    • alegeţi-vă viteza;
    • respectaţi limitele de viteză.
  • puneţi-vă următoarele întrebări:
    • am într-adevăr nevoie de climatizare?
    • pneurile mele sunt sufieient de umflate?
    • maşina mea este suficient de bine întreţinută?
  • utilizaţi corect echipamentul care vă permite să verificaţi consumul: indicatorul de consum, limitatorul de viteză, sistemul de navigaţie, info trafic este.