Sistemul circulaţiei rutiere

Sistemul, în general, este un ansamblu ordonat de elemente caracterizat prin interacţiune şi interconexiune, capabil să realizeze sub acţiunea a diverşi stimuli, obiective cu anumite performanţe.

Sistemul circulaţiei rutiere este compus din următoarele elemente:

  • uman (omul în calitate de conducător auto),
  • tehnic (vehiculul);
  • rutier (drumul).

Elementele ce compun sistemul circulaţiei rutiere reprezintă componenta statică, constructivă a acestuia.

Obiectivele sistemului ca raţiune, suport motivaţional şi finalitate sunt efectuarea de transporturi de mărfuri şi persoane, precum şi servicii în deplină siguranţă, fără evenimente rutiere.

Relaţiile care alcătuiesc componenta dinamică, funcţională a sistemului sunt de interdependenţă şi sunt reglementate prin acte normative.

Prevederile legale trebuie să urmărească, în primul rând performanţa sistemului, reducerea numărului de evenimente rutiere, deci în primul rând reducerea numărului de persoane decedate şi a celor rănite grav.

Sistemul funcţionează într-un mediu dinamic: ploi, lapoviţă, ninsoare, ceaţă, vânturi puternice, temperaturi ridicate sau coborâte – de care este influenţat şi pe care îl influenţează.

Conducătorul sistemului circulaţiei rutiere este omul care trebuie să fie conştient de rolul său şi de complexitatea interacţiunii între participanţi la trafic.

Activitatea fizică şi mentală a conducătorului auto, determinată de interacţiunea sa cu elementele sistemului circulaţiei rutiere, inclusiv interdependenţa acestuia cu mediul cuprinde următoarele etape:

  • informarea;
  • evaluarea;
  • prevederea;
  • decizia;
  • execuţia;

Cele cinci componente ale activităţii fizice şi mentale ale conducătorului auto au rolul de a organiza activitatea psihică a conducătorului auto, astfel încât propriile sale procese psihice devin obiecte de cunoaştere şi analiză.

Pentru a sesiza elementele importante care ar putea determina o schimbare în comportamentul conducătorului auto este necesar ca acesta să fie învăţat ce informaţii trebuie să caute în trafic şi unde să le găsească.

Pentru a identifica elementele importante se impune ca şoferul să dispună de un volum de cunoştinţe teoretice şi practice care să-i permită identificarea rapidă a obiectelor şi fenomenelor şi înţelegerea raporturilor lor cauzale. Existenţa acestui volum de cunoştinţe face posibilă anticiparea (prevederea) desfăşurării evenimentelor.

Decizia rapidă şi corectă presupune existenţa unui registru de soluţii (bandă din memorie) corespunzătoare diferitelor tipuri de soluţii caracteristice circulaţiei rutiere, la care conducătorul apelează sub presiunea imperioasă a timpului. Decizia este eficientă în măsura în care conducătorul reuşeşte să selecteze dintr-o mulţime de soluţii pe cea adecvată împrejurării în care se află.

Evenimentele rutiere sunt generate şi de conducătorii auto care cunosc foarte bine regulile de circulaţie şi stăpânesc tehnica conducerii automobilului, ceea ce înseamnă că acestea nu sunt suficiente.

Aceasta însemnă că pregătirea conducătorului auto trebuie să cuprindă şi alte cunoştinţe, priceperi, deprinderi, atitudini. Deci, se poate vorbi de formarea unui stil sau maniere de conducere a autovehiculului – conducerea preventivă.

La noi în ţară a fost abordat acest subiect, în cărţi de specialitate, dar s-a preferat noţiunea de “conduită preventivă” -care se referă la comportamentul tuturor participanţilor la trafic, în această noţiune fiind inclusă şi conducerea preventivă, comportamentul conducătorilor de autovehicule.

Conducerea preventivă

Conducerea preventivă (conduita preventivă) – reprezintă comportamentul conducătorului auto caracterizat prin următoarele trăsături esenţiale:

  • anticiparea situaţiilor ce pot devenii periculoase (anticiparea greşelilor participanţilor la trafic), ceea ce presupune cunoaşterea şi recunoaşterea particularităţilor celorlalţi participanţi în mod aprofundat temeinic;
  • evitarea accidentelor pe cale de a se produce sau evitarea angajării în accidente care s-au produs;
  • alegerea celei mai bune variante pentru a ieşi cu minimum de consecinţe dintr-un accident ce nu a putut fi evitat sau corectarea unei decizii greşite care să diminueze consecinţele unui accident;
  • adaptarea modului de deplasare la condiţiile de drum, trafic, condiţii meteo nefavorabile.

În concluzie, prin conduită preventivă se înţelege comportamentul rutier care asigură prevenirea accidentelor, prin anticiparea şi evitarea acţiunilor incorecte ale partenerilor de drum, precum şi adaptarea vitezei de deplasare la condiţiile meteo-rutiere specifice.

Conduita preventivă asigură siguranţa şi fluenţa deplasării pe drumurile publice.

Elementele conducerii preventive:

Cunoştinţe teoretice şi practice

Acest element presupune cunoaşterea prevederilor actelor normative, care reglementează circulaţia pe drumurile publice, a normelor conduitei preventive şi dobândirea cunoştinţelor şi capacităţilor legate de conducerea autovehiculului.

Cunoaşterea reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice trebuie să reprezinte o obligaţie morală, izvorâtă din conştientizarea necesităţii respectării acestora întocmai. Acest aspect pune în evidenţă faptul că nu teama de a fi sancţionat trebuie să dicteze atitudinea în trafic.

Este necesar ca toţi conducătorii auto să îşi împrospăteze periodic cunoştinţele referitoare la prevederile legale şi chiar să rezolve chestionare în domeniu pentru a se asigura de cunoaşterea problematicii.

Cunoaşterea normelor de conduită preventivă presupune însuşirea acestora şi repetarea la nevoie, vizionarea sau audierea emisiunilor cu o astfel de tematică sau participarea la diverse acţiuni în domeniu.

Perfecţionarea tehnicilor de conducere are loc mai ales atunci când o persoană conduce zilnic şi are pauze cât mai mici în conducere. Unele studii pun în evidenţă faptul că un conducător auto trebuie să parcurgă circa o sută de mii de kilometrii, într-un număr mic de ani, în condiţii diverse de drum, timp, anotimp, înlocalităţi şi în afara acestora, pentru a dobândi o experienţă corespunzătoare în conducerea autovehiculului.

În condiţii de circulaţie variate şi în timp foarte scurt, un conducător auto care a rulat numai câteva zeci de mii de kilometrii, poate totuşi dobândi certe aptitudini în conducerea autovehiculului.

Este totuşi necesar să se ţină cont de următoarele recomandări:

  • conducătorii auto de ocazie (de weekend) să manifeste prudenţă şi să-şi planifice judicios călătoriile pentru că lipsa de experienţă nu le permite să parcurgă distanţe mari în timp scurt şi în condiţii de siguranţă;
  • când există întreruperi mari în conducerea autovehiculului este necesar ca reluarea activităţii de conducere să se facă numai după un număr de ore de conducere pentru recăpătarea deprinderilor, într-o şcoală autorizată, pe drumuri puţin circulate, pe distanţe scurte la început;
  • dacă un conducător auto constată că nu are aptitudini pentru a circula în siguranţă, iar şofatul nu-i face plăcere, fiind dominat de emoţii şi teamă, poate renunţa la a mai conduce, constituind un pericol pentru traficul rutier.

Baza conduitei preventive o reprezintă cunoaşterea normelor de circulaţie şi a regulilor de conducere a autovehiculelor, precum şi capacitatea de a fi politicos şi disciplinat în traffic.

Vigilenţa

– reprezintă capacitatea conducătorului auto de a observa atent şi susţinut, de a supraveghea continuuceea ce se întâmplă în jurul său atunci când conduce autovehiculul, pentru a putea preveni un accident.

Conducătorul auto trebuie să aibă atenţia sporită şi permanentă la tot ce se află şi se petrece pe drum, la modul de funcţionare a propriului vehicul, precum şi la celelalte elemente de circumstanţă, care pot fi întâlnite în traficul rutier. Atenţia sporită nu trebuie să se manifeste ca o stare de încordare, de teamă de a nu greşi, deoarece astfel se accentuează starea de oboseală sau stres. El trebuie să fie relaxat, dar nu excesiv detaşat de ceea ce se întâmplă în jur, întrucât astfel scade atenţia.

Însuşirile atenţiei:

  • Volumul – constă în capacitatea conducătorului auto de a selecta simultan mai multe informaţii. Studii statistice arată că în sfera de atenţie pot fi cuprinse, în acelaşi timp, 3-4 obiecte. Această calitate ne permite, exemplu, să supraveghem concomitent aparatura de bord, prezenţa altor vehicule şi să observăm semnalizarea rutieră.
  • Stabilitatea – constă în capacitatea de a menţine atenţia asupra unor obiecte mobile sau imobile sau asupra unor activităţi, chiar în condiţiile existenţei factorilor perturbatori. Studiile arată că atenţia poate fi stabilă până la 2 secunde când privim obiecte fixe şi că poate persista un timp îndelungat când privim obiecte mobile.
  • Concentrarea – constă în delimitarea dominantei atenţiei asupra unei anumite activităţi, în condiţiile în care acţionează simultan şi alţi factori perturbatori. Cu cât aceştia vor fi mai numeroşi, cu atât mai mari vor fi şi eforturile necesare pentru concentrarea atenţiei. Astfel, dacă pasagerii avehiculului discută zgomotos, vorbesc la telefonul mobil, fumează sau mănâncă, conducătorul auto va face eforturi deosebite pentru a-şi fixa atenţia la conducere.
  • Distributivitatea – permite efectuarea în acelaşi timp a mai multor activităţi executate în mod automat, dintre care una de bază, iar aItele complementare. Astfel, în timp ce conducem, activitatea de conducere este de bază, în timp ce acţionarea comenzilor autovehiculului reprezintă acţiuni colaterale, complementare. Dacă în loc să ne concentrăm asupra conducerii autovehiculului, ne preocupă în mod deosebit schimbarea casetei în radiocasetofon, se creează prezumţia unui accident.
  • Mobilitatea – (flexibilitatea atenţiei) – reprezintă capacitatea conducătorului auto de a urmări alternativ, cu vioiciune, degajare, naturaleţe, diverse acţiuni independente ce se derulează concomitent. De exemplu, un conducător auto care schimbă direcţia de mers într-o intersecţie nedirijată, trebuie să urmărească fluxurile de circulaţie, traiectoria de urmat, priorităţile concentrându-se succesiv, în funcţie de necesităţi, prin reorientarea atenţiei de la un aspect la altul.

Legătura informaţională cea mai simplă a omului cu realitatea este realizată prin intermediul senzaţiilor care pot fii:

  • Vizuale
    • este organul senzorial principal – 90%
  • câmpul vizual este dependent de viteză: la viteza de 1 km/h câmpul vizual este 180 grade iar la 100 km/h – 10 grade

    • vederea bună:

      » permite distingerea formelor şi detaliilor – vedere descriptivă;

      » permite o percepţie largă fără detalii – vedere receptivă;

      » permite evaluarea distanţelor şi vitezelor – vedere analitică;

      » permite evaluarea culorilor.

    • Dacă:

      » priviţi înainte – evitaţi situaţiile dificile (coliziunile frontale);

      » aveţi privirea distributivă – evitaţi surprizele;

      » priviţi în faţă, lateral şi spate – conduceţi pentru alţii.

  • Auditive – cu simţul auzului conducătorul auto percepe semnalele sonore, ale celorlalţi participanţi la trafic, zgomotele stradale sau ale vehiculelor din trafic şi ale propriului vehicul.

  • Tactile – cu simţul tactil se simt trepidaţiile volanului, ale schimbătorului de viteze, pedalelor de frână, ambreiaj, acceleraţie.

  • Olfactive – cu simţul olfactiv se recepţionează unele incidente apărute în funcţionarea autovehiculului, cum ar fi mirosul de ferodou încins, scurgerile de combustibil etc.

  • Proprioceptive – semnalizează poziţia mâinilor şi picioarelor a trunchiului şi a capului;

  • Chinestezice – apar în cursul efectuării mişcărilor şi informează despre direcţia, durata şi intensitatea efortului pentru realizarea lui;

 

Forme de manifestare ale lipsei de vigilenţă:

  • discuţii cu însoţitorii de drum;
  • obturarea vizibilităţii în faţă, lateral sau în spate
  • preocupări mărunte ca; aprinderea unei ţigări, manevrarea radio – casetofonului etc
  • tenţia concentrată la peisaj;

 

Factorii care diminuează vigilenţa:

  • oboseala;
  • consumul de alcool;
  • consumul de medicamente şi droguri;
  • starea psihică;
  • zgomote permanente;
  • traficul aglomerat;
  • viteza ridicată;
  • ambianţa nocturnă;

Pentru a vă păstra starea de vigilenţă pe tot parcursul deplasării, este necesar să vă concentraţi atenţia, dar şi să adoptaţi o atitudine relaxantă la volan, având control asupra efectuării tuturor manevrelor de care depinde siguranţa circulaţiei.

Neatenţia în conducere, care se numără printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere, poate fi evitată dacă vă concentraţi permanent doar asupra activităţilor pe care trebuie să le efectuaţi pentru conducerea autovehiculului în condiţiile de siguranţă.

Prevederea

– capacitatea conducătorului auto de a anticipa situaţii din trafic cât mai din timp şi de a găsi soluţii astfel ca în desfăşurarea traficului să nu se producă evenimente rutiere.

Prevederea poate fii:

  • îndepărtată;
  • apropiată sau imediată;

Prevederea îndepărtată:

  • pregătirea pentru drum a autovehiculului;
  • pregătirea pentru drum a conducătorului: să fie odihnit, calm, informat; să aleagă itinerariul de bază şide rezervă; să etapizeze călătoria;

Prevederea apropiată:

  • folosirea centurii de siguranţă;
  • reducerea vitezei;
  • aprinderea luminilor de întâlnire atunci când vizibilitatea este redusă;
  • pregătirea piciorului pentru frânare;
  • la întâlnirea cu un alt vehicul care circulă din sens opus pe timp de ploaie să pună în funcţiune ştergătoarele de parbriz;
  • să mărească distanţa la depăşirea unui biciclist pe timp de ploaie sau carosabil alunecos;

Judecata

– este procesul psihic de gândire şi alegere a unei soluţii cu cel mai bun rezultat dintr-o situaţie conflictualăapărută în trafic la un moment dat.

Judecata trebuie să fie:

  • promptă – impune reacţia fără întârziere;
  • rapidă – permite scurtarea timpului dintre analiza variantelor posibile şi luarea celor mai bune decizii;
  • selectivă – pentru ca să fie aleasă cea mai bună dintre soluţiile sau alternativele posibile, prevăzându-seuna de rezervă. Astfel, pentru evitarea unei coliziuni frontale cu un alt vehicul care circulă din sens opus, sealege iniţial variant reducerii vitezei de deplasare, pentru a asigura spaţiul necesar reintrării partenerului de drum pe sensul lui de mers, la nevoie ieşirea pe acostament cu partea dreaptă sau în totalitate ori, dacă este necesar, în afara acostamentului;
  • justă – înseamnă că soluţia aleasă a fost în concordanţă cu prevederile actelor normative, iar accidentul a fost evitat sau a avut consecinţe minime;

Îndemânarea

– reprezintă capacitatea conducătorului auto de a executa cu uşurinţă, corect şi rapid, operaţiunile şi manevrele de pregătire şi conducere a autovehiculului. Ea se dobândeşte în procesul complex de conducere, prin executarea operaţiunilor şi manevrelor de cât mai multe ori, în trafic, iniţial sub supravegherea unui instructor, ulterior numai prin efort propriu, cât mai corect, având ca finalitate automatismul în executarea operaţiilor şi acţiunilor.

Unele studii pun în evidenţă faptul că celelalte componente ale conducerii preventive, pot duce la alegerea de către conducătorul auto a unei decizii juste, dar finalitatea nu este cea dorită întrucât îi lipseşte îndemânarea. Lipsa îndemânării este cea care în majoritatea cazurilor generează disconfort celorlalţi participanţi la trafic, iar uneori chiar accidente.

Astfel, atunci când se efectuează cu stângăcie operaţiuni mai complexe, ca întoarcerea din mai multe manevre, parcarea laterală cu spatele, se poate bloca traficul sau se pot produce accidente. Normele şi regulile conducerii preventive recomandă proaspeţilor conducători auto să continue antrenamentul pentru perfecţionarea deprinderilor în executarea manevrelor cu îndemânare.

Fiecare conducător auto trebuie să fie conştient de nivelul de îndemânare pe care îl posedă, iar în cazul celor care nu au condus o perioadă mai mare de timp să-şi reia practica, la început pe drumuri neaglomerate, pe distanţe mici, în condiţii meteorologice normale, sub supravegherea, dacă este posibil, a unei persoane cu experienţă în conducerea auto. Între toate componentele conducerii preventive trebuie să existe o permanentă interacţiune. Este important ca fiecare element să funcţioneze perfect atât individual, cât şi în strânsă corelaţie cu celelalte. Toate acestea influenţează rapiditatea cu care se acţionează într-o situaţie dificilă apărută spontan.

 

Timpul de reacţie

– intervalul măsurat în secunde din momentul apariţiei unui semnal sau al unui eveniment până înmomentul acţionării uneia sau mai multor comenzi ale autovehiculului impuse de acesta.

Durata totală a timpului de reacţie este cuprinsă între 0,5-1,5 secunde fiind influenţată de:

  • vârstă;
  • starea psiho – fizică;
  • nivelul de concentrare al atenţiei;
  • oboseala;
  • absorbţia de alcool, droguri, medicamente.

 

În concluzie, la încheierea acestui capitol, conducătorul auto trebuie să:

  • înţeleagă importanţa comunicării vizuale (să vadă şi să fie văzut)
  • perceapă şi să înţeleagă, în permanenţă, intenţiile celorlalţi participanţi la trafic;
  • ştie să comunice intenţiile sale cu mijloacele de avertizare luminoasă şi/sau sonoră şi eventual prin gesturi;
  • fie capabil în permanenţă să prevadă pentru a nu fi surprins;
  • ştie să ia în consideraţie deciziile adoptate de ceilalţi participanţi la trafic;
  • acţioneze rapid, conform deciziilor luate, fără să jeneze sau surprindă;

Regulile conduitei preventive se aplică atât în timpul conducerii efective, cât şi atunci când autovehiculul este oprit. Factorii principali care ajută un conducător auto să conducă preventiv sunt atitudinea pozitivă în trafic, calmul, cunoştinţele dobândite şi politeţea rutieră.

Toţi participanţii la traficul rutier, indifferent de situaţie, au obligaţia de a respecta constant regulile de circulaţie pe drumurile publice.