Este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul sau pe lângă un obstacol, prin schimbarea direcției și ieșirea de pe banda sau din şirul de vehicule în care s-a aflat inițial.
Depășirea se face numai pe partea stângă, cu excepţia:
- Vehiculului al cărui conducător a semnalizat şi s-a încadrat pentru viraj stânga, în acest caz depăşirea acestuia făcându-se pe partea dreaptă, dacă există spațiu suficient.
- Tramvaielor, care de regulă se depăşesc pe partea dreaptă.
Tramvaiele în mers pot fi depăşite şi pe stânga, pe sens unic sau când între şina din dreapta şi marginea drumului nu există spaţiu.
Nu se consideră depășire circulația mai rapidă a unui vehicul pe o bandă decât vehiculele de pe altă bandă.
Obligații atunci cănd depăsiți:
- Să se asigure că cel care îl urmează sau îl precede nu a semnalizat intenţia de a depăşi
- Să nu pună în pericol circulația din sens opus (dacă la depăşire se Asaputrece peste axul drumului să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul).
- Să semnalizeze intenția de a depăşi (cu cel puţin 50 (100) m înainte).
- Să păstreze o distanţă laterală suficientă faţă de cel depăşit.
- Să reintre pe banda inițială, după ce a semnalizat şi s-a asigurat că poate efectua această manevră în siguranţă pentru vehiculul depăşit şi ceilalți participanți la trafic.
- Pentru asigurarea distanței laterale de siguranță, la depăşirea unei biciclete sau a unei trotinete electrice conducătorii de autovehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roți, realizează această manevră prin trecerea peste marcajul longitudinal de separare a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor pe același sens, cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului atunci când viteza acestuia este mai mare de 50 km/h, sau cel puțin prin încălcarea acestor marcaje atunci când viteza este de cel mult 50 km/h.
Obligațiile celui depășit
- să nu mărească viteza
- să circule cât mai pe dreapta
Cănd se interzice depășirea
- În intersecţii nedirijate (în cele dirijate depăşirea este permisă).
- În apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea e sub 50 m.
- În curbe şi în orice alte locuri cu vizibilitate sub 50 m
- Pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri şi în tuneluri. Prin excepție pot fi depăşite vehicule cu tracţiune animală, motociclete, mopede şi biciclete, dacă lungimea segmentului de vizibilitate este mai mare de 20 m, iar lățimea drumului mai mare de 7 m.
- Petreceri pentru pietoni.
- Petreceri la nivel cu calea ferată şi la mai puțin de 50 m înainte de acestea.
- În staţii de tramvai, când acesta este oprit în stații fără refugiu.
- În zona de acţiune a indicatoarelor „Depăşirea interzisă”.
- Când la depăşire se trece peste marcajul continuu care desparte sensurile, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sens opus (ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere).
- Când din sens opus se apropie un alt vehicul al cărui conducător este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii.
- În locul unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă se intră pe sensul opus
Când la depăşire se trece peste axul drumului conducătorii trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că au spațiu suficient pentru reintrarea pe banda iniţială.