NOŢIUNI ÎNTALNITE ÎN LEGISLAȚIA RUTIERĂ

  • DRUM PUBLIC – orice cale de comunicaţie terestră, destinată traficului rutier sau pietonal, dacă este deschisă circulației publice.
  • CAROSABIL – porțiune din drum destinată circulației vehiculelor
  • ACOSTAMENT – fasia longitudinala a drumului public cuprinsa intre carosabil si marginea platformei acestuia; este specifica drumului public dintre localitati sau drumului public din localitatile rurale si este destinata circulatiei pietonilor sau a animalelor si pentru oprirea sau stationarea voluntara a vehiculelor.
  • BANDĂ DE CIRCULAȚIE – subdiviziune longitudinală a părţii carosabile, materializată prin marcaj (sau altfel), dacă are o lățime corespunzătoare pentru circulația cu ușurință a unui şir de vehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roți.

 

CLASIFICAREA DRUMURILOR PUBLICE

 

AUTOSTRAZI

Auto DRPCIV

DRUMURI EXPRES

Auto DRPCIV

DRUMURI NATIONAL EUROPENE (E)

Auto DRPCIV

DRUMURI NATIONALE

Auto DRPCIV

DRUMURI JUDETENE

Auto DRPCIV

DRUMURI COMUNALE

Auto DRPCIV

DRUMURI LOCALE

NU AU INDICATOR

 

NOTIUNI DESPRE DRUM

Auto DRPCIV

Orice drum public are două sensuri (dus şi întors) sau un singur sens (sens unic). Fiecare sens poate avea una sau mai multe benzi.

AXUL DRUMULUI 

– este o linie imaginară sau un marcaj care desparte cele două sensuri de circulaţie; marcajul poate fi discontinuu, continuu sau mixt.
– uneori axul drumului coincide cu mijlocul drumului (cu axa de simetrie), alteori nu coincide.

Auto DRPCIV

DRUM CU DECLIVITATI – drum care urca sau coboara inclinat

  • RAMPA = URCARE
  • PANTA = COBORARE

REGULI GENERALE DE CIRCULATIE

  • Vehiculele circulă pe partea dreaptă. Pietonii trebuie să se deplaseze numai alul pe trotuar sau acostament. Când acostamentul lipseşte trebuie să meargă cât mai aproape de marginea din stânga a drumului.
  • Persoana care a creat un obstacol pe drum este obligată să îl înlăture şi dacă nu este posibil să anunțe imediat administratorul drumului sau cea mai apropiată unitate de poliţie şi să semnalizeze obstacolul.
  • Participanţii la trafic trebuie să anunţe administratorul drumului sau poliția când sunt obstacole sau alte situații periculoase pe drumul public.Centura de siguranță: 
  • se foloseşte şi în localități și în afara lor de către toţi cei care ocupă locuri unit prevăzute cu centuri.
    • Copiii mai mici de 12 ani sau mai mici de 150 cm trebuie să poarte centuri adaptate şi se pot transporta numai în spate.
    • Copiii mai mici de 3 ani se transportă numai cu dispozitive de reţinere omologate
    • Excepții de la portul centurii de siguranţă
      – Conducătorii de autoturisme atunci când merg înapoi;
      – Femeile cu sarcină vizibilă; 
      – Conducătorii de autoturisme folosite ca taxi când transportă pasageri
      – Instructorul auto în timpul orelor de pregătire si examinatorul in timpul examenului
      – Persoanele cu certificat medical pentru o afecțiune care contraindică purtarea centurii. 
  • Conducătorii şi pasagerii motocicletelor şi mopedelor (ciclomotoarelor) trebuie să poarte căşti de protecție omologate. Se interzice transportul de obiecte voluminoase pe vehiculele de mai sus.
  • Copiii mai mici de 7 ani ţinuţi în braţe şi cei mai mici de 14 ani se transportă numai în ataşul motocicletelor.

STAREA TEHNICĂ A VEHICULELOR

Autovehiculele se inspectează tehnic periodic, în funcție de tipul și de destinația lor. (la cel mult 2 ani autoturismele şi motocicletele; la cel mult 1 an autovehiculele cu vechime mai mare de 12 ani; la cel mult I an autovehiculele cu masă mai mare de 3500 kg şi la cel mult 6 luni microbuzele, autobuzele și taximetrele; autovehiculele de şcoală la 1 an, cu excepția microbuzelor şi autobuzelor – la 6 luni)

Se inspectează tehnic autovehiculele care au fost reparate în urma unor evenimente care au produs avarii grave la direcție, frâne sau la structura de rezistență.

Este interzisă circulaţia cu inspecția tehnică expirată sau a vehiculelor care nu corespund tehnic.

Este interzisă circulaţia fără asigurarea obligatorie (asigurarea de răspundere civilă) sau a vehiculelor care au suspendată înmatricularea. 

Este obligatorie dotarea autovehiculelor cu: trusă medicală, două triunghiuri reflectorizante şi stingător de incendiu (omologate). 

În faţă nu se pot monta lumini roşii. În spate nu se pot monta lumini alle (cu excepţia celor de mers înapoi şi a luminii pentru nr. de înmatriculare).

Se interzice montarea luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini şi dispozitive de avertizare neomologate, precum şi circulația atunci când acestea sunt defecte sau lipsesc. 

PERMISUL DE CONDUCERE 

Au drept de a conduce un autovehicul sau tramvai (pe drumurile publice) numai cei care au permis corespunzător sau dovadă înlocuitoare cu drept de circulație (când permisul a fost reținut).

  • Categoria A: motociclete cu sau fără ataş şi tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW.
  • Categoria B
    • autovehicule cu masă maximă autorizată ce nu depăşeşte 3500 kg şi număr maxim de locuri 8 (cu excepţia şoferului).
    • autovehicule din categoria B cu o remorcă având masa maximă care nu depăşeşte 750 kg (REMORCĂ UŞOARĂ) (exemplu: autov. de 3500 kg şi remorcă de 700 kg).
    • ansamblul de vehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 4250 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă cu masa totală maximă de peste 750 kg
  • Categoria BE: ansamblul de vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 4250 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă sau semiremorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3500 kg
  • Categoria C
    • autovehicul, altul decât cel din categoria D sau D1, cu masa maximă mai mare de 3500 kg, care este proiectat pentru transport de mărfuri şi pentru transportul a maximum 8 pasageri în afara conducătorului auto
    • autovehicul din categoria C cu o remorcă având masa maximă care nu depăşeşte 750 kg (REMORCĂ UŞOARĂ)
  • Categoria CE : nsamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul trăgător din categoria C şi o remorcă sau semiremorcă a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg.
  • Categoria D: autovehicul pentru transport de persoane, având mai mult de 8 locuri pe scaune (cu excepţia şoferului). Acestui autovehicul i se poate ataşa o remorcă (pentru bagaje) având masa maximă ce nu depăşeşte 750 kg.
  • Categoria DE: autovehicul din categoria D cu o remorcă a cărei masă maximă autorizată este mai mare de 750 kg. Remorca nu trebuie să fie destinată transportului de persoane;
  • Categoria Tr: tractor, maşini autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrări;
  • Categoria Tb : troleibuz
  • Categoria Tr : tramvai

Vârsta minimă pentru obtinerea permisului de conducere este de:

  1. 16 ani împliniti, pentru categoriile de vehicule AM (moped), A1 si B1;
  2. 18 ani împliniti, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C1, C1E si Tr;
  3. 20 de ani împliniti, daca persoana are o experienta de cel putin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniti, pentru motocicletele din categoria A;
  4. 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 si D1E, precum si pentru triciclurile cu motor din categoria A;
  5.  24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb si Tv.

Cursurile practice de conducere se pot începe cu cel mult 3 luni inainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru categoria respectivă.

Pierderea, furtul sau distrugerea permisului de conducere trebuie declarată în termen de 48 de ore de la constatarea faptului, unității emitente (şi să ceară eliberarea unui nou permis). 

ÎNMATRICULAREA AUTOVEHICULELOR SI AL REMORCILOR

Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulație.

La schimbarea proprietarului vehiculul nu se radiază (se transmite dreptul de proprietate către altă persoană) – proprietarul trebuie să ceară transcrierea dreptului de proprietate în cel mult 90 de zile de la cumpărarea autovehiculului (în caz contrar se suspendă înmatricularea).

Pentru a circula pe drumurile publice, autovehiculele şi remorcile trebuie supuse înmatriculării şi să poarte plăcile cu numerele de înmatriculare. Vehiculele cu tracțiune animală, utilajele autopropulsate pentru lucrări, tramvaiele şi autovehiculele armatei se înregistrează şi au plăcuțe cu numere de înregistrare.

RADIEREA

Radierea (ştergerea din evidenţe) se face în cazul scoaterii definitive din circulaţie, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:

  1. proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulație a vehiculului şi face dovada depozitării într-un spaţiu adecvat;
  2. la scoaterea definitivă din România a vehiculului;
  3.  proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate;
  4.  în cazul furtului;
  5. în cazul notificării de la operatori economici autorizați să emită certificatul de distrugere.

REMORCAREA

Un autovehicul poate tracta pe drumul public o singură remorcă. Se exceptează tractorul (care poate tracta 2 remorci) (precum şi autovehiculele amenajate pentru formarea unui autotren de transport persoane în localitățile turistice, cu condiția ca acesta să nu fie mai lung de 25 m şi să nu circule cu viteză mai mare de 25 km/h).

Autobuzul poate tracta numai o remorcă pentru bagaje.

REMORCĂ UŞOARĂ = remorcă cu masa totală maximă autorizată care nu depăşeşte 750 kg.

Motocicleta fără ataş, precum şi bicicleta pot tracta o remorca uşoară având o singură axă.

Cuplarea unui vehicul cu una sau două remorci, se poate efectua numai dacă:

  1. elementele dispozitivului de cuplare sunt omologate şi compatibile;
  2. ansamblul de vehicule poate realiza raza minimă de virare a autovehiculului trăgător;
  3. dimensiunile ansamblului nu depăşesc limitele prevăzute de lege;
  4. elementele de cuplare ale echipamentelor de frânare şi de iluminare sunt compatibile;
  5. vehiculele care compun ansamblul nu se ating la trecerea peste denivelări, la viraje sau la schimbarea direcției.

În cazul rămânerii în pană a autovehiculelor ori remorcilor, conducătorii trebuie să le scoată imediat în afara părții carosabile sau, dacă nu este posibil, cât mai pe dreapta, luând măsuri pentru remedierea defecţiunilor sau, după caz, de remorcare.

Autovehiculele sau remorcile cu defecțiuni la sistemul de iluminare şi semnalizare nu pot fi conduse sau remorcate, pe timpul nopții sau în condiţii de vizibilitate redusă, fără să aibă în funcțiune, obligatoriu pe partea stânga, în faţă, o lumină de întâlnire şi, în spate, una de poziție.

Dacă autovehiculele imobilizate pe partea carosabilă nu pot fi deplasate, conducătorii sunt obligaţi să pună în funcțiune luminile de avarie şi să instaleze triunghiurile reflectorizante. 

Triunghiurile reflectorizante se instalează în faţa şi în spatele vehiculului, la cel puțin 30 m de acesta. În localități, atunci când circulația este intensă, triunghiul de presemnalizare se poate aşeza la o distanţă mai mică sau chiar pe vehicul.

Dacă luminile de avarie sunt defecte sau nu sunt în dotare se poate folosi noaptea o lampă portativă cu lumină galbenă intermitentă în spatele vehiculului.

REMORCAREA UNUI AUTOVEHICUL se face cu respectarea următoarelor reguli:

  • conducătorii autovehiculelor trăgător şi, respectiv, remorcat, trebuie să posede permise de conducere valabile pentru autovehiculele respective;
  •  autovehiculul trăgător să nu remorcheze un autovehicul mai greu decât masa lui, cu excepţia cazului când remorcarea se efectuează de către un autovehicul destinat special depanării;
  • remorcarea se realizează cu o bară metalică în lungime de cel mult 4 m. Autoturismul al cărui echipament de frânare nu este defect poate fi remorcat cu o legătură flexibilă omologată, în lungime de 3 – 5m;
  • conducătorul autovehiculului remorcat este obligat să semnalizeze corespunzător semnalelor efectuate de conducătorul autovehiculului trăgător.

Atunci când sistemul de iluminare şi semnalizare nu functionează, este interzisă remorcarea noaptea şi în condiții de vizibilitate redusă, iar ziua poate fi remorcat dacă în spate are inscripţia „Fără semnalizare” şi indicatorul „Alte pericole„.

Se interzice remorcarea unui autovehicul cu două roți cu sau fără ataş, a autovehiculului al cărui sistem de directie nu funcționează sau care nu este înmatriculat sau când drumul este acoperit cu polei, gheață sau zăpadă.

Remorcarea unui autovehicul cu sistemul de direcție defect se face prin suspendarea cu o macara sau sprijinirea pe o platformă a părții din faţă a autovehiculului remorcat (atunci în acesta nu trebuie să se afle nici o persoană).

Se interzice şi remorcarea a două sau mai multe autovehicule, a căruțelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna ori a utilajelor agricole.

Conducătorul poate împinge sau tracta, cu propriul autovehicul, în situații deosebite, pe distanțe scurte, un alt automobil pentru a-i pune motorul in funcţiune sau pentru a efectua scurte manevre.

Când remorcăm un vehicul aprindem obligatoriu luminile de întâlnire, iar cel remorcat luminile de avarie. 

ZONA REZIDENȚIALĂ SAU PIETONALĂ

În zona rezidenţială pietonii pot folosi toată partea carosabilă, iar jocul copiilor este permis.

Conducătorii sunt obligați să circule cu maxim 20 km/h, să nu staționeze sau să parcheze în afara spaţiilor prevăzute, să nu stânjenească circulația pietonilor chiar dacă, în acest scop, trebuie să oprească.

Zona pietonală: una sau mai multe străzi rezervate pietonilor, unde accesul vehiculelor este supus unor reguli speciale.

În zona pietonală conducătorul poate intra numai dacă locuieşte în zonă sau prestează servicii publice „din poartă in poartă” şi nu are altă posibilitate de acces. Acesta este obligat să circule cu cel mult 5 km/h, să nu stânjenească circulația pietonilor chiar dacă, în acest scop, trebuie să oprească.