A acesta poartă cască de protecţie;
B viteza şi manevrele pe care le faceţi nu trebuie să îl dezechilibreze;
C nu aveţi nicio obligaţie; pasagerul trebuie să îşi ia toate măsurile de precauţie.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A când sunteţi dezorientat în privinţa traseului de urmat;
B când motocicleta este imobilizată involuntar pe partea carosabilă sau în timp ce sunteţi remorcat;
C când luminile de drum s-au defectat.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A amenda penală;
B amenda şi avertismentul;
C amenda, punctele de penalizare, precum şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
Dificultate Întrebare: GREA
67%
A reduceţi viteza, deoarece comportamentul copiilor poate fi imprevizibil;
B circulaţi fără restricţii, deoarece copiii vor urca pe trotuar;
C acceleraţi, pentru a părăsi cât mai repede zona.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A nerespectarea semnificaţiei indicatorului „Oprire”, instalat la trecerea la nivel cu o cale ferată;
B depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;
C depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.
Dificultate Întrebare: GREA
75%
A cu faţa în sus;
B cu faţa în jos;
C cu picioarele situate mai sus decât nivelul corpului.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A o ambulanţă special dotată în acest sens;
B o ambulanţă însoţită de un medic;
C vehiculul care a provocat accidentul, dacă starea victimei permite acest lucru.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A pe banda de urgenţă;
B între banda din stânga şi banda din mijloc;
C între banda din dreapta şi banda din mijloc.
Codul Rutier (OUG 195/2002)
Art. 6 - În sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile si termenii de mai jos au urmatorul înteles:
    8. banda de urgenta – subdiviziunea longitudinala suplimentara, situata la extremitatea din partea dreapta a autostrazii, în sensul de circulatie, destinata exclusiv stationarii autovehiculelor în cazuri justificate, precum si circulatiei autovehiculelor cu regim prioritar care se deplaseaza la interventii sau în misiuni cu caracter de urgenta;
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A intersecţiile nedirijate;
B trecerile de pietoni izolate;
C avariile sistemului de semafoare dintr-o intersecţie.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A pentru neefectuarea examenului medical;
B pentru încălcarea semnificaţiei luminii de culoare galbenă a semaforului;
C pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A da, dar numai dacă sunteţi vinovat de producerea accidentului;
B nu, dacă aţi fost testat cu un aparat autorizat;
C da, în mod necondiţionat.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A indicatorului „Drum cu prioritate”;
B indicatorului „Oprire”;
C indicatorului „Intersecţie cu un drum fără prioritate”.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A un vehicul cu 2, 3 sau 4 roţi, a cărui viteză nu depăşeşte 45 km/h, dotat cu un motor a cărui capacitate cilindrică nu depăşeşte 50 cm3;
B un autovehicul cu 2 roţi, cu sau fără ataş, echipat cu un motor a cărui capacitate cilindrică este mai mare de 50 cm3 şi/sau a cărui viteză maximă, prin construcţie, depăşeşte 45 km/h;
C un vehicul cu 2 roţi, a cărui viteză depăşeşte 80 km/h şi a cărui capacitate cilindrică este mai mare de 125 cm3 sau care are o putere mai mare de 4 kW, în cazul celor dotate cu motor electric.
Dificultate Întrebare: FOARTE UȘOARĂ
14%
A cu amendă contravenţională;
B cu reţinerea permisului de conducere;
C cu amendă contravenţională şi puncte de penalizare.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A în zona de acţiune a indicatorului care interzice depăşirea;
B pe străzile unde circulaţia se desfăşoară în sens unic;
C în dreptul altui vehicul care se află oprit, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse.
Explicație:
Dacă opreşti acolo unde este interzisă depăşirea, obligi pe ceilalţi participanţi la trafic să te depăşească şi implicit să încalce legea.
Regulamentul Rutier
Art. 142
Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:
    h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabila, daca prin aceasta se stânjeneste circulatia a doua vehicule venind din sensuri opuse, precum si în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducatorii celorlalte vehicule care circula în acelasi sens ar fi obligati, din aceasta cauza, sa treaca peste acest marcaj;
    p) în locurile unde este interzisa depasirea.
Dificultate Întrebare: GREA
64%
A o portieră poate fi deschisă în orice moment de către unul dintre ocupanţii autovehiculelor;
B respectaţi viteza legală, deoarece conducătorii autovehiculelor sunt obligaţi să se asigure când deschid o portieră;
C claxonaţi, pentru a-i avertiza pe ceilalţi conducători că vă deplasaţi în zona respectivă.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A să reducă viteza, fără a depăşi linia continuă pentru oprire;
B să oprească motocicleta în locul unde vizibilitatea este maximă, fără a depăşi indicatorul de prioritate în cruce;
C să reducă viteza motocicletei şi să traverseze cu atenţie, asigurându-se că din partea stângă sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A să vă asiguraţi în oglinda retrovizoare;
B să folosiţi ochelari de protecţie;
C să lăsaţi liber ghidonul în timpul mersului.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A amendă contravenţională, reţinerea certificatului de înmatriculare, precum şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule;
B amendă contravenţională;
C amendă contravenţională şi reţinerea certificatului de înmatriculare.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
36%
Auto DRPCIV
A autoturismul, autocamionul, motocicleta;
B autoturismul, motocicleta, autocamionul;
C motocicleta, autoturismul, autocamionul.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%