A la semnalul poliţistului care dirijează circulaţia;
B la semnalul poliţistului, dar numai dacă acesta corespunde semnalului de culoare roşie al semaforului;
C la semnalul pietonilor care traversează strada pe la colţul intersecţiei fără marcaje.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
29%
Auto DRPCIV
A depăşirea;
B virajul la stânga sau la dreapta;
C întoarcerea.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
6%
A în cazul depăşirii în mod repetat, cu mai mult de 20 km/h, a vitezei maxime legale;
B în cazul neopririi la semnalul agentului de cale ferată;
C în cazul neprezentării în termen de 24 de ore la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs un accident cu avarierea vehiculului.
Codul Rutier (OUG 195/2002)
Art. 79
(1) Conducătorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligaţi:
    b) să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
(2) Se exceptează de la obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b):
    a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condiţiile legii;
    b) conducătorul de vehicul care deţine o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulaţie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

Art. 100
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
    g) nerespectarea prevederilor art.79 alin.(2).
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A oprirea şi efectuarea unei pene de cauciuc;
B învăţarea conducerii unui vehicul;
C încercarea prototipurilor de şasiuri şi de vehicule cu motor.
Codul Rutier (OUG 195/2002)
Articolul 74
(2) De asemenea, pe autostrăzi sunt interzise învăţarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de şasiuri şi de autovehicule, manifestaţiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamentele şi competiţiile sportive de orice fel, precum şi cortegiile.
(3) Se interzice circulaţia, oprirea sau staţionarea autovehiculelor pe banda de urgenţă, cu excepţia cazurilor justificate, precum şi a autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritar.
Dificultate Întrebare: MEDIE
56%
A în intersecţiile care nu sunt dirijate prin semnale luminoase sau de către un poliţist rutier;
B la semnalizarea conducătorului de autovehicule care s-a angajat într-o depăşire periculoasă;
C la întâlnirea vehiculelor care vin din sens opus.
Regulamentul Rutier
Art. 114
(2) Pe timpul noptii, la apropierea a doua vehicule care circula din sensuri opuse, conducatorii acestora sunt obligati ca de la o distanta de cel putin 200 m sa foloseasca luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducatorul de autovehicul se apropie de un autovehicul care circula în fata sa, acesta este obligat sa foloseasca luminile de întâlnire de la o distanta de cel putin 100 m.
(3) Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa conducatorii de autovehicule si tramvaie care se apropie de o intersectie nedirijata prin semnale luminoase sau de catre politisti sunt obligati sa semnalizeze prin folosirea alternanta a luminilor de întâlnire cu cele de drum daca nu încalca astfel prevederile alin. (2).
Dificultate Întrebare: MEDIE
43%
A opriţi, indiferent din ce direcţie vă apropiaţi, şi aşteptaţi următorul său semnal;
B reduceţi viteza şi circulaţi în direcţia permisă de poziţia braţului;
C reduceţi viteza şi îl ocoliţi.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
19%
A reduce viteza şi acordă prioritate tuturor vehiculelor;
B reduce viteza şi acordă prioritate vehiculelor care vin din dreapta sa;
C reduce viteza şi acordă prioritate vehiculelor care circulă din sens opus şi urmează să schimbe direcţia de mers spre stânga.
Dificultate Întrebare: MEDIE
36%
A aprindeţi lanterna de ceaţă din spate;
B claxonaţi înainte de a pleca;
C vă asiguraţi din faţă, din spate şi din lateral.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
8%
A 60 km/h;
B 50 km/h;
C 40 km/h.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
11%
Auto DRPCIV
A da, deoarece drumul nu este intens circulat;
B da, pentru că spaţiul rămas este suficient pentru depăşire;
C nu, deoarece pe această categorie de drum sunt interzise oprirea şi staţionarea.
Regulamentul Rutier
Art. 142 - Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:
m) pe partea carosabila a autostrazilor, a drumurilor expres si a celor nationale europene (E);
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
17%
A în orice situaţie, acesta având un caracter orientativ;
B atunci când un asemenea marcaj nu delimitează cele două sensuri de circulaţie;
C la schimbarea benzii de circulaţie, a direcţiei de mers sau la depăşire.
Regulamentul Rutier
Articolul 78 - Marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinuă simplă sau dublă permite trecerea peste acesta, dacă manevra sau reglementările instituite impun acest lucru.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A 110 km/h;
B 100 km/h;
C 130 km/h.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A ori de câte ori este necesar, pentru evitarea unui pericol imediat;
B la trecerea pe lângă biciclişti;
C în localităţi, la apropierea de o trecere pentru pietoni.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
8%
A semnalizează plecarea de pe loc, pentru a fi observat de cei care circulă în acelaşi sens;
B semnalizează din timp plecarea de pe loc, se asigură că poate efectua manevra fără a perturba circulaţia sau fără a pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic şi acordă prioritate vehiculelor care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare;
C manevrează cu grijă autovehiculul, pentru a nu lovi vehiculele din faţa sau din spatele său, după care se repune în mişcare.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
10%
A se depăşeşte masa maximă admisă, înscrisă în certificatul de înmatriculare;
B anvelopele sunt de mărimi şi caracteristici diferite faţă de cele înscrise în certificatul de înmatriculare;
C autovehiculul depăşeşte înălţimea înscrisă în certificatul de înmatriculare.
Regulamentul Rutier

Art.6.
În sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile si termenii de mai jos au urmatorul înteles:
18. masa totala maxima autorizata – masa maxima a unui vehicul încarcat, declarata ADMISIBILA în urma omologarii de catre autoritatea competenta;

Art. 148
Se interzice conducatorului de autovehicul sau de tramvai:
16. sa circule având montate pe autovehicul anvelope cu alte dimensiuni ori caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori care prezinta taieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita admisa;
Dificultate Întrebare: MEDIE
64%
A veţi mări viteza, întrucât banda pe care circulaţi este special creată în acest scop;
B cedaţi trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzii şi nu stânjeniţi în niciun fel circulaţia acestora;
C nu aveţi nicio obligaţie, deoarece autostrada are suficiente benzi pentru a permite circulaţia tuturor vehiculelor.
Regulamentul Rutier
Articolul 169
(1) Conducătorii de autovehicule care intra pe autostrăzi folosind banda de intrare (de accelerare) trebuie să cedeze trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzilor şi să nu stânjenească în niciun fel circulaţia acestora.
Dificultate Întrebare: GREA
70%
A numai în locurile special destinate, semnalizate prin indicatoare sau marcaje;
B pe orice drum public, unde staţionarea nu este interzisă, cu condiţia să nu se stânjenească circulaţia celorlalte vehicule;
C numai pe străzile cu o lăţime de cel puţin 6 m.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
15%
A rulaţi cu o viteză ponderată, în condiţii de siguranţă, menţinând un ritm de mers constant;
B circulaţi cu aceeaşi viteză atât în localităţi, cât şi în afara acestora;
C folosiţi medicamente calmante sau energizante care nu sunt interzise conducătorilor auto.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
11%
A să declare autorităţilor schimbarea domiciliului în cel mult 24 de ore;
B să declare organului fiscal valoarea poliţei de asigurare auto;
C să declare autorităţii emitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de înmatriculare, în cel mult 48 de ore de la constatare.
Regulamentul Rutier
Art. 27
(1) Proprietarul de autovehicul sau remorca, cu domiciliul, sediul ori resedinta în România, este obligat:
    a)sa declare autoritatii emitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de înmatriculare, în cel mult 48 de ore de la constatare;
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
13%
A da, cu condiţia să lase autovehiculul la locul accidentului;
B da, dacă victima a fost transportată la spital;
C nu, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
7%