A vehiculelor care efectuează transport public de persoane şi autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritar, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă;
B numai vehiculelor care efectuează transport public de persoane;
C tuturor vehiculelor, dacă nu incomodează circulaţia vehiculelor prioritare.
Regulamentul Rutier
Art. 104 - Vehiculele care efectueaza transport public de persoane se conduc pe banda rezervata acestora, daca o astfel de banda exista si este semnalizata ca atare. Pe aceeasi banda pot circula si autovehiculele cu regim de circulatie prioritara când se deplaseaza în actiuni de interventii sau în misiuni care au caracter de urgenta.
A intrarea pe prima stradă în dreapta;
B oprirea de îndată pe partea dreaptă a drumului, cât mai aproape de trotuar sau de acostament ori, dacă este posibil, în afara părţii carosabile;
C reducerea vitezei şi deplasarea pe lângă bordură sau acostament.
A da, când toţi călătorii sunt aşezaţi pe scaune şi este foarte cald;
B nu, acest lucru este interzis prin Regulament;
C da, în condiţiile în care toţi călătorii au centura de siguranţă fixată.
A autovehiculele din serviciile regulate de transport public care se pun în mişcare din staţia prevăzută cu alveolă;
B vehiculele care urmează să intre într-o intersecţie cu sens giratoriu, faţă de vehiculele care circulă printr-o asemenea intersecţie;
C vehiculele care execută manevra de întoarcere.
A atunci când motorul nu atinge temperatura de funcţionare;
B atunci când fumul de eşapament este de culoare neagră;
C atunci când motorul funcţionează cu întreruperi.
A transmiterea uniformă a puterii motorului la roţile autovehiculului;
B deschiderea şi închiderea supapelor, la momente bine precizate, pentru evacuarea gazelor arse şi umplerea cilindrilor cu amestec carburant;
C distribuţia către fiecare cilindru a curentului de joasă tensiune, necesar aprinderii amestecului carburant.
A ori de câte ori este necesar, pentru evitarea unui pericol imediat;
B la trecerea pe lângă biciclişti;
C în localităţi, la apropierea de o trecere pentru pietoni.
A nu;
B da, atunci când conducătorii celorlalte vehicule ar fi obligaţi astfel să treacă peste marcajul respectiv;
C legal, nu este prevăzut.
Regulamentul Rutier
Art. 142
Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:
    h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabila, daca prin aceasta se stânjeneste circulatia a doua vehicule venind din sensuri opuse, precum si în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducatorii celorlalte vehicule care circula în acelasi sens ar fi obligati, din aceasta cauza, sa treaca peste acest marcaj;
Art. 143
Se interzice stationarea voluntara a vehiculelor:
    a) în toate cazurile în care este interzisa oprirea voluntara;
A da, dacă accidentul nu s-a produs din vina dvs.;
B da, în cazul în care autobuzul nu a fost avariat;
C nu, întrucât săvârşiţi o infracţiune.
A semnalizează plecarea de pe loc, pentru a fi observat de cei care circulă în acelaşi sens;
B semnalizează din timp plecarea de pe loc, se asigură că poate efectua manevra fără a perturba circulaţia sau fără a pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic şi acordă prioritate vehiculelor care circulă pe drumul public, indiferent de direcţia de deplasare;
C manevrează cu grijă autobuzul, pentru a nu lovi vehiculele din faţa sau din spatele său, după care se repune în mişcare.
A prin folosirea luminilor de poziţie;
B prin instalarea triunghiurilor reflectorizante şi prin folosirea luminilor de avarie;
C prin purtarea vestei reflectorizante.
A prin ocolirea centrului imaginar al intersecţiei;
B prin stânga centrului imaginar al intersecţiei, fără a intersecta traiectoria celor care se deplasează din sens opus şi care virează la stânga;
C la libera înţelegere cu cei care se deplasează din sens opus.
Regulamentul Rutier
Art. 110
(1) În situatiile în care exista benzi speciale pentru executarea manevrei, schimbarea directiei de deplasare se face prin stânga centrului imaginar al intersectiei, iar daca exista un marcaj de ghidare, cu respectarea semnificatiei acestuia.
(2) Schimbarea directiei de mers spre stânga, în cazul vehiculelor care intra într-o intersectie circulând pe acelasi drum în aliniament, dar din sensuri opuse, se efectueaza prin stânga centrului intersectiei, fara intersectarea traiectoriei acestora.
A un ansamblu de vehicule constând dintr-un autovehicul tractor din categoria D şi o remorcă, a cărei masă totală autorizată este mai mare de 750 kg şi care nu este destinată transportului de persoane;
B un ansamblu de vehicule constând dintr-un autocamion destinat transportului de mărfuri şi o remorcă, amenajată pentru transportul de persoane;
C un autovehicul format din două sau mai multe remorci, destinate transportului de persoane în zone turistice.
A în zona de acţiune a indicatorului „Drum îngustat”;
B în zona de acţiune a indicatoarelor care interzic depăşirea;
C în dreptul altui vehicul staţionat, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse.
A indicatorul cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
B un semn distinctiv pentru avertizarea celorlalţi participanţi la trafic;
C legal, nu este permisă aplicarea vreunei inscripţii sau atenţionări.
A da, atunci când este aglomeraţie şi traficul a fost întrerupt mai mult;
B nu, fără nicio excepţie;
C da, numai cu consimţământul conducătorului auto.
A jocurile din articulaţii depăşesc limitele admise;
B presiunea în pneul din dreapta faţă este prea mică;
C presiunea în pneul din stânga faţă este prea mică.
A să reduceţi viteza;
B să folosiţi luminile de întâlnire de la cel puţin 200 m;
C să vă angajaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului.
A vehiculul nu are efectuată inspecţia tehnică;
B sunt aplicate abţibilduri pe parbriz;
C există defecţiuni la sistemul de climatizare.