A aşteaptă sosirea poliţistului din zonă;
B scoate autobuzul în afara părţii carosabile şi anunţă în termen de 24 de ore poliţia;
C anunţă poliţia, fără a schimba poziţia autobuzului.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea autovehiculelor, cu excepţia motocicletelor fără ataş, interzisă”;
B pe trecerea pentru pietoni, semnalizată cu indicator sau cu marcaj;
C la mai puţin de 100 m de trecerea la nivel cu calea ferată.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A să cedaţi trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzii şi să nu stânjeniţi în niciun fel circulaţia acestora;
B să semnalizaţi stânga, pentru a-i preveni pe ceilalţi conducători să vă acorde prioritate;
C să opriţi şi să vă asiguraţi din faţă şi din spate.
Explicație:
Atunci când doriți să intrați pe autostradă folosind banda de accelerare, aveți obligația de a ceda trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzii și să nu stânjeniți în niciun fel circulația acestora. La folosirea benzii de acelerare pe autostradă se va semnaliza stanga, dar nu pentru a-i preveni pe ceilalţi conducători să vă acorde prioritate, ci pentru că avem obligația de a semnaliza orice schimbare a direcției de mers sau schimbare a benzii de circulație. Nu se poate opri pe autostradă, implicit nici pe banda de acelerare, pentru ca oprirea se interzice pe autostradă.
Atunci când doriți să intrați pe autostradă folosind banda de accelerare, aveți obligația de a ceda trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzii și să nu stânjeniți în niciun fel circulația acestora. La folosirea benzii de acelerare pe autostradă se va semnaliza stanga, dar nu pentru a-i preveni pe ceilalţi conducători să vă acorde prioritate, ci pentru că avem obligația de a semnaliza orice schimbare a direcției de mers sau schimbare a benzii de circulație. Nu se poate opri pe autostradă, implicit nici pe banda de acelerare, pentru ca oprirea se interzice pe autostradă.
Regulamentul Rutier
Art. 169
(1) Conducătorii de autovehicule care intra pe autostrăzi folosind banda de intrare (de accelerare) trebuie să cedeze trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzilor şi să nu stânjenească în niciun fel circulaţia acestora.
Art. 169
(1) Conducătorii de autovehicule care intra pe autostrăzi folosind banda de intrare (de accelerare) trebuie să cedeze trecerea autovehiculelor care circulă pe prima bandă a autostrăzilor şi să nu stânjenească în niciun fel circulaţia acestora.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A să folosiţi instalaţia de sonorizare la un nivel maxim, pentru a vă menţine vigilenţa;
B să ascultaţi emisiunile radio referitoare la actualităţi;
C să opriţi pentru urcarea şi coborârea pasagerilor numai în staţiile semnalizate ca atare.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
20%
A autobuzul se înclină spre interiorul curbei;
B autobuzul derapează;
C autobuzul îşi menţine direcţia.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
A rândul din stânga;
B rândul din dreapta;
C oricare dintre rânduri.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A obligaţia de a folosi în permanenţă carburant biodegradabil;
B deplasări urbane cu bicicleta, pe jos sau cu alte mijloace care nu poluează atmosfera;
C un ansamblu de măsuri comportamentale, de control sau de verificare a vehiculului, prin care se realizează o importantă economie de energie şi protecţia mediului.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
29%
A să nu conducă după ce a consumat medicamente împotriva bolilor cronice;
B să se prezinte la termen, la unitatea de poliţie care l-a citat, pentru soluţionarea oricărei probleme legate de calitatea sa de conducător;
C să anunţe imediat cea mai apropiată unitate de poliţie, dacă s-a îmbolnăvit.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A ruperii bolţului pistonului;
B decalibrării clapetei de acceleraţie;
C defecţiunilor la pompa de injecţie.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A să nu conduceţi autobuzul decât atunci când probleme grave impun acest lucru;
B să vă asiguraţi întotdeauna un partener care să cunoască bine traseul parcurs;
C să anticipaţi şi să evitaţi la timp manevrele imprudente ale partenerilor de drum şi să respectaţi permanent regulile de circulaţie.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A vehiculelor care circulă pe drumul judeţean, comunal sau local;
B vehiculelor care vin din dreapta;
C vehiculelor care circulă pe drumul naţional.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
20%
A discul de ambreiaj;
B rulmentul de presiune;
C placa de presiune.
Dificultate Întrebare: GREA
67%
A da, cu condiţia să lase autobuzul la locul accidentului;
B da, dacă victima a fost transportată la spital;
C nu, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A prin servicii regulate;
B prin servicii regulate speciale;
C prin servicii ocazionale.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A defecţiunilor la mecanismul de direcţie;
B înţepenirii sateliţilor diferenţialului pe axe;
C încărcării neuniforme a autovehiculului.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A „Sfârşitul tuturor restricţiilor”;
B „Oprirea interzisă”;
C „Sfârşitul restricţiei de a staţiona”.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A culoarea şi consistenţa;
B cifra octanică (CO);
C cifra cetanică (CC).
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A să respecte semnificaţia semnalului verde;
B să respecte semnificaţia indicatorului;
C să respecte semnificaţia semnalului verde, acordând prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe drumul prioritar.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A uzura exagerată a garniturilor de ferodou;
B distanţa prea mare între saboţi şi tamburi;
C arcul de readucere a saboţilor este slab sau rupt.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A pe sectoarele de drum îngustat;
B când este depăşit de un alt autovehicul;
C la trecerea la nivel cu calea ferată.
Dificultate Întrebare: MEDIE
60%