A Unicul pericol există în zonele de pescuit;
B Pentru că sunt mai ușoare ca apa și plutesc pe suprafața acesteia fără să provoace vreun pericol;
C Motorina poluează apa prin pelicula rămasă pe suprafața acesteia, iar când pătrunde în apa din canale poate forma amestecuri explozive;
D Motorina se amestecă perfect cu apa și dispare în câteva minute.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Se referă la prevederea potrivit căreia vehiculele pot transporta orice fel de mărfuri periculoase, cu greutatea sub 1000 kg;
B Se referă la transportul anumitor cantități de mărfuri periculoase, limitate ca scop sau utilizare, în condiții de cunoaștere a acestora;
C Se referă la prevederea prin care vehiculele pot transporta mărfuri periculoase în cantități limitate, chiar dacă ambalajele care le conțin nu respectă prevederile ADR;
D Se referă la toate vehiculele, inclusiv vehiculele-cisternă, care pot transporta mărfuri periculoase fără respectarea ADR.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Poliţia rutieră;
B Destinatarul;
C Întreprinderea de transport;
D Conducătorul auto o procură de la o librărie cu lucrări din domeniul transportului rutier.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Numai substanţe care au grupa de ambalare I;
B Numai substanţe care au grupa de ambalare II;
C Substanţe cu grupele de ambalare II sau III;
D Numai substanţe care au grupa de ambalare III.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A 6.1;
B 8;
C 9;
D 7.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Clasa 2;
B Clasele 2 sau 3, după caz;
C Clasa 4.1;
D Clasa 4.3.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Gaz inflamabil;
B Gaz asfixiant;
C Degajare de gaze inflamabile la contactului cu apa;
D Substanţă sensibilă la presiune.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Un generator electric în funcțiune;
B Un lichid inflamabil, o substanță toxică sau corozivă;
C Orice substanță chimică;
D Un animal sălbatic sau un șarpe veninos.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Toxică;
B Supusă aprinderii spontane;
C Infecţioasă;
D Explozivă.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A 2, 3 şi 5.1;
B 9, 6.1 şi 3;
C 8, 6.2 şi 2;
D 1, 4.1 şi 5.2.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A În prezenţa unui rănit inconştient (oricare ar fi numărul victimelor), să cereţi imediat ajutor, apoi să vă ocupaţi de persoana inconştientă;
B În prezenţa unui rănit inconştient (oricare ar fi numărul victimelor), să vă ocupaţi înainte de toate de acesta, apoi să cereţi ajutor;
C În prezenţa mai multor răniţi inconştienţi, să vă ocupaţi mai întâi de răniţii mai puţin grav, apoi să cereţi ajutor;
D În prezenţa mai multor răniţi inconştienţi, să vă ocupaţi mai întâi de răniţii mai grav, apoi să cereţi ajutor.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Una, cu alimentare autonomă de vehicul;
B Două, alimentate de la instalaţia electrică a vehiculului;
C Niciuna, totul depinzând de marfa periculoasă încărcată;
D Două, cu alimentare independentă.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Cutii de lemn;
B Saci de material textil;
C Butoaie sau bidoane din oțel, aluminiu, plastic;
D Butoaie de carton.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Substanţă corosivă;
B Substanţă cu pericol de aprindere spontană;
C Substanţă toxică;
D Substanţă cu pericol de explozie.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A 4.1;
B 5.1;
C 5.2;
D 3.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Să încarce buteliile vertical, rezemate de oblonul anterior şi să le lege;
B Să respecte poziţia verticală a buteliilor aflate în colete sau în stelaje;
C Să încarce buteliile vertical, rezemate de oblonul posterior şi să le lege;
D Nu are importanţă cum sunt dispuse pe platformă buteliile culcate.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A Numai în containere de aluminiu;
B De regulă, în vehicule acoperite, izolate de substanţele combustibile;
C Exclusiv în containere de aluminiu;
D Întotdeauna sub presiunea gazului inert.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A O flacără albă sau neagră pe fond roșu cu cifra 3 în colțul inferior;
B O flacără neagră pe fond cu jumătatea superioară albă şi jumătatea inferioară roşie;
C O flacără neagră pe un fond cu dungi verticale alternative roşii şi albe;
D O flacără neagră pe fond cu jumătatea superioară albă și jumătatea inferioară neagră cu cifra 4 în colțul inferior.
Dificultate Întrebare: GREA
67%
A Să deschideți capota pentru a orienta corect jetul de pulbere;
B Să nu folosiți stingătoarele cu pulbere care ar putea reacționa periculos;
C Să folosiți jetul de pulbere introducându-l prin fante, fără a deschide capota;
D Să nu folosiți stingătoarele cu pulbere care provoacă formarea unui fum irespirabil.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A La orice fel de presiune înaltă;
B La presiunea gazelor pentru care sunt aprobate, în orice condiţii atmosferice;
C La creşterea presiunii provocată de un incendiu;
D La căderile de la mare presiune.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%