A 30 minute;
B 45 minute;
C da, minim 15 minute;
D nu, poate să mai conducă.
A conducătorul auto trebuie să ia o pauză de minim 45 minute și să mai conducă 1 oră, dacă în săptămâna respectivă a mai extins cel mult odată timpul zilnic de conducere la 10 ore;
B conducătorul auto trebuie să ia un repaus zilnic de minim 9 ore, înainte de reluarea lucrului;
C conform prevederilor legale, acest lucru nu este posibil;
D poate să conducă în continuare dacă în săptămâna respectivă a mai extins doar de două ori timpul zilnic de conducere la 10 ore.
A da;
B da, dacă este necesar pentru a asigura securitatea pasagerilor, vehiculului sau încărcăturii acestuia;
C da, la orice solicitare a persoanelor transportate;
D nu.
A 6 ore pâna la sfârsitul celei de a doua saptamâni;
B 6 ore pâna la sfârsitul celei de treia saptamâni;
C 6 ore pâna la sfârsitul saptamânii urmatoare;
D nu se compenseaza.
A nu are nici o obligație, până la terminarea cursei;
B să anunțe persoana desemnată;
C să consemneze pe spatele diagramei diferitele perioade de activitate;
D să continue cursa numai după repararea aparatului tahograf.
A da;
B da, cu condiția ca una dintre ele să fie de cel puțin 8 ore;
C da, cu condiția ca una dintre ele să fie de cel puțin 9 ore;
D nu.
A da, cu condiția să anunțe înainte de plecare operatorul de transport;
B da, cu condiția să consemneze pe spatele diagramei diferitele perioade de activitate;
C da, până la prima stație service;
D nu.
A limitarea si reducerea vitezei de catre aparatul tahograf;
B o conducere neeconomica;
C o conducere pe autostrada;
D utilizare necorespunzatoare a aparatului tahograf.
A autovehiculelor de transport persoane cu o capacitate mai mica de 17 locuri, inclusiv locul conducatorului auto;
B transporturilor de persoane prin servicii ocazionale;
C transporturilor de persoane prin servicii regulate speciale;
D autovehiculelor de transport persoane cu o capacitate mai mica de 9 locuri, inclusiv locul conducatorului auto.
A autovehiculelor care efectueaza transport de persoane prin servicii regulate la care parcursul liniei nu depaseste 50 km;
B autovehiculelor de transport persoane cu o capacitate mai mica de 10 locuri, inclusiv conducatorul auto;
C transporturilor de persoane prin servicii ocazionale;
D transporturilor de persoane prin servicii regulate speciale.
A conducătorului auto;
B destinatarului;
C expeditorului;
D încărcătorului.
A masa maximă a unui vehicul încărcat, declarată admisibilă în urma omologării de către autoritatea competentă;
B masa maximă admisă pentru drumurile de categoria E;
C masa proprie a vehiculului;
D masa sarcinii utile autorizate pentru transport.
A conducătorului auto;
B consilierului de siguranţă;
C expeditorului;
D persoanei desemnate să conducă activitatea de transport rutier.
A eliminarea timpilor de mers în gol;
B mecanizarea operaţiunilor de încărcare-descărcare;
C sporirea vitezei de circulaţie;
D supra-încărcarea autovehiculelor.
A asigurarea securităţii mărfurilor;
B asigurarea unor spatii suficient de mari intre pachete, colete, container, etc.;
C ca mărfurile sa fie amplasate cat mai in fata;
D ca mărfurile sa fie amplasate cat mai in spate.
A cu cât masa este mai mare, cu atât distanţa de frânare este mai mare;
B cu cât masa este mai mare, cu atât distanţa de frânare este mai mică deoarece creşte aderenţa şi forţa de frânare;
C depinde de experienţa conducătorului auto;
D nu, în cazul conducătorilor auto care conduc cu o viteza care permite evitarea coliziunilor.
A aderenţei dintre pneuri şi calea de rulare;
B condiţiilor de confort şi de siguranţă a deplasării;
C forţei de tracţiune la roţile motrice;
D poziţiei centrului de greutate al autovehiculului.