Elemente de drept social
Cu ocazia unui control în trafic cartela (cardul) tahograf al unuia dintre conducătorii auto angajați la operatorul de transport rutier este reținută de organul de control.
Indicați două fapte care pot atrage reținerea cartelei (cardului) tahograf utilizat de către conducătorul auto în momentul controlului.
RĂSPUNS:
Cardul tahograf al unui conducător auto se reține dacă:
- cardul este fals;
- cardul a fost declarat pierdut sau furat;
- cardul aparține altei persoane.
Elemente de drept social
Aveți de efectuat un transport de persoane prin servicii ocazionale între București și Paris.
Calculați când se poate ajunge la Paris în cel mai scurt timp, în condițiile în care se utilizează un singur conducător auto, iar acesta respectă reglementările în vigoare privind perioadele de conducere și de odihnă (distanța București – Paris este de 2760 km, plecarea în cursă are loc luni ora 5,00 iar viteza medie de deplasare este de 60 km/oră de conducere).
RĂSPUNS:
Autocamionul ajunge la Paris joi la ora 21:30.
Justificare:
2760 km : 60 km/h = 46 ore de conducere efectivă necesare pentru a ajunge la destinație.
- I-ul program: luni 5:00 + 9 ore conducere + 45 min pauză + 9 ore repaus zilnic = luni 23:45;
- II-lea program: luni 23:45 + 9 ore conducere + 45 min pauză + 9 ore repaus zilnic = marți 18:30;
- III-lea program: marți 18:30 + 9 ore conducere + 45 min pauză + 9 ore repaus zilnic = miercuri 13:15;
- IV-lea program: miercuri 13:15 + 9 ore conducere + 45 min pauză + 11 ore repaus zilnic = joi 10:00;
- V-lea program: joi 10:00 + 10 ore conducere + 2 x 45min pauze = joi 21:30;
- Autocamionul ajunge la Paris joi la ora 21:30.
Elemente de drept social
Aveți de efectuat o cursă pe traseul București – Madrid în cadrul unui serviciu de transport persoane contra cost prin servicii ocazionale.
Plecarea are loc în ziua de luni ora 05.00.
Autocarul este echipat cu aparat tahograf digital și este condus în echipaj de doi conducători auto.
Când au conducătorii auto utilizați la efectuarea transportului obligația să efectueze repausul săptămânal și care poate fi durata acestuia în conformitate cu prevederile din Regulamentului (CE) nr. 561/2006?
RĂSPUNS:
După maxim 6 perioade de 24 ore, trebuie să efectueze o odihnă săptămânală normală de 45 ore consecutive sau o perioadă de odihnă săptămânală redusă.
Totuși, conducătorii pot amâna perioada de repaus săptămânal cu cel mult 12 perioade consecutive de 24 de ore care urmează unei perioade de repaus săptămânal normale precedente, dacă serviciul durează cel puțin 24 de ore consecutive într-un stat membru, altul decât cel în care a început serviciul.
După utilizarea derogării, conducătorii auto iau fie două perioade de repaus săptămânal normale, fie o perioadă de repaus săptămânal normală și o perioadă de repaus săptămânal redusă de cel puțin 24 de ore.
Elemente de drept social
Aveți de efectuat un transport de persoane prin servicii ocazionale între Bacău și Madrid.
Calculați când se poate ajunge la Madrid în cel mai scurt timp, în condițiile în care se utilizează un singur conducător auto, iar acesta respectă reglementările în vigoare privind perioadele de conducere şi de odihnă (distanța Bacău – Madrid este de 2730 km, plecarea în cursă are loc luni ora 7,00 iar viteza medie de deplasare este de 60 km/oră de conducere).
RĂSPUNS:
Autocamionul ajunge la Madrid joi la ora 23:00.
Justificare:
2730 km : 60 km/h = 45 ore și 30 de minute de conducere efectivă sunt necesare pentru a ajunge la destinație.
- I-ul program: luni 7:00 + 9 ore conducere + 45 min pauză + 9 ore repaus zilnic = marți 1:45;
- II-lea program: marți 1:45 + 9 ore conducere + 45 min pauză + 9 ore repaus zilnic = marți 20:30;
- III-lea program: marți 20:30 + 9 ore conducere + 45 min pauză + 9 ore repaus zilnic = miercuri 15:15;
- IV-lea program: miercuri 15:15 + 9 ore conducere + 45 min pauză + 11 ore repaus zilnic = joi 12:00;
- V-lea program: joi 12:00 + 9 ore 30 min conducere + 2 x 45min pauze = joi 23:00;
- Autocamionul ajunge la Madrid joi la ora 23:00.
Elemente de drept fiscal
Conform prevederilor OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, în ce condiții rovigneta își menține valabilitatea în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului?
RĂSPUNS:
În cazul schimbării numărului de înmatriculare, rovinieta își menține valabilitatea numai în condițiile în care utilizatorul solicită efectuarea modificării în baza de date, în scris. Pentru efectuarea modificării, utilizatorul se va prezenta la unul dintre punctele de lucru ce aparțin de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A (CNADNR) cu cerere scrisă, conform formularului tip și cartea de identitate a autovehiculului în copie și originalul acesteia pentru verificarea conformității.
Elemente de drept fiscal
În ce situații se consideră îndeplinită condiția de a nu înregistra obligații fiscale restante la bugetul general consolidat de către operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize?
Pentru un răspuns corect precizați două situații în care se consideră îndeplinită condiția de a nu înregistra obligații fiscale restante la bugetul general consolidat.
RĂSPUNS:
Se consideră îndeplinită condiția de a nu înregistra obligații fiscale restante la bugetul de stat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- la momentul înregistrării în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize nu au obligații de plată restante;
- la momentul efectuării restituirii de accize nu au obligații de plată restante la bugetul general consolidat;
- în certificatul de atestare fiscală operatorul economic are înscrise obligații de plată care sunt mai mici sau egale cu sumele pe care acesta le are de încasat.
Elemente de drept fiscal
În ce condiții, în conformitate cu prevederile din Codul fiscal valabil în anul 2016, transportul rutier de persoane este supus unui nivel al accizelor diferențiat prin diminuarea nivelului standard prevăzut pentru motorină utilizată drept carburant pentru motor?
RĂSPUNS:
Este supusă unui nivel al accizelor diferențiat motorina utilizată drept carburant pentru motor în scopul unui transport de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul destinat transportului de persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune.
Elemente de drept fiscal
Ce reprezintă TVA (taxa pe valoare adăugată) în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
RĂSPUNS:
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect, pe consum, datorat la bugetul statului și care este suportat de consumatorul final de bunuri și servicii.
Elemente de drept fiscal
Care sunt elementele specifice ale TVA(taxa pe valoare adăugată) în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
RĂSPUNS:
- denumirea impozitului - TVA se aplică asupra valorii adăugate creată de firmă;
- persoanele impozabile;
- materia impozabilă;
- sfera de cuprindere;
- suportatorul impozitului este consumatorul de bunuri și servicii: persoane fizice care sunt consumatori finali, persoanele juridice și persoane fizice autorizate care nu sunt plătitori de tva.
Elemente de drept fiscal
Care sunt elementele care nu sunt cuprinse în baza de calcul a TVA(taxa pe valoare adăugată) în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
RĂSPUNS:
Baza de calcul pentru impozitare nu cuprinde următoarele:
- rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț, acordate de furnizori direct clienților la data exigibilității taxei;
- sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă/definitivă și irevocabilă, după caz, penalizările și orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, dacă sunt percepute peste prețurile și/sau tarifele negociate;
- dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăți cu întârziere;
- valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare;
- sumele achitate de o persoană impozabilă în numele și în contul altei persoane și care apoi se decontează acesteia, inclusiv atunci când locatorul asigură el însuși bunul care face obiectul unui contract de leasing financiar sau operațional și refacturează locatarului costul exact al asigurării, precum și sumele încasate de o persoană impozabilă în numele și în contul unei alte persoane.
Elemente de drept fiscal
Când se calculează TVA (taxa pe valoare adăugată) în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
RĂSPUNS:
Taxa pe valoare adăugată (TVA) se calculează:
- în momentul livrării bunurilor și a prestării serviciilor prestate, atunci când taxa se stabilește de furnizor;
- în momentul achiziției bunurilor atunci când se aplică taxarea inversă, când taxa se stabilește de cumpărător;
- în momentul vămuirii bunurilor, iar calculul taxei cade în sarcina organelor vamale.
Elemente de drept fiscal
Care este termenul scadent de plată al TVA (taxa pe valoare adăugată), respectiv când acesta trebuie achitat la bugetul statului, în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
RĂSPUNS:
Termenul scadent de plată al TVA (taxa pe valoare adăugată) este până în 25 ale lunii următoare, atunci când perioada fiscală este luna calendaristică și până în 25 a primei luni a trimestrului următor, atunci când această perioadă fiscală este trimestrială; în momentul când se generează dreptul de import pentru bunurile respective, conform legislației vamale.
Elemente de drept fiscal
Precizați două tehnici utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare a TVA (taxa pe valoare adăugată) în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
RĂSPUNS:
Printre tehnicile utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare a TVA (taxa pe valoare adăugată) se numără și:
- tehnica directă (calcul valoare TVA când se cunoaște valoarea produsului);
- tehnica indirectă (calcul TVA și baza de impozitare când se cunoaște prețul final de vânzare).
Elemente de drept fiscal
Impozitarea vehiculelor este un instrument economico-financiar prin care se promovează vehicule cu grad redus de poluare, în măsura în care se creează avantaje pentru înscrierea și menținerea în circulație a acestor vehicule. Dați cel puțin două exemple de categorii de vehicule cărora li se poate aplica impozit anual diferențiat?
RĂSPUNS:
Următoarele două categorii de vehicule li se aplică impozit anual diferențiat:
- nu se datorează impozit pe mijloacele de transport autovehiculelor acționate electric;
- mijloacelor de transport hibride, impozitul pe mijloacele de transport li se reduce cu minimum 50%.
Elemente de drept fiscal
Statele membre ale Uniunii Europene pot stabili taxe de utilizarea infrastructurii rutiere în diverse forme. Care sunt cele două tipuri de taxe pentru utilizarea infrastructurii rutiere din România?
RĂSPUNS:
- Tarif de utilizare, se achită în funcție de tipul vehiculului și se aplică în mod nediscriminatoriu utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate temporar sau definitiv care utilizează rețeaua de drumuri naționale din România pe parcursul unei perioade date.
- Tarif de trecere, se achită în funcție de tipul vehiculului și se aplică în mod nediscriminatoriu utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate temporar sau definitiv care utilizează o anumită distanță de pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care fac parte din rețeaua de drumuri naționale din România.
Elemente de drept fiscal
Pentru care venituri au obligativitatea plății impozitului, persoane fizice rezidente care au domiciliul în România?
RĂSPUNS:
Impozitul pe venit se aplică veniturilor obținute din orice sursă (de exemplu: venituri din salarii, din drept de proprietate intelectuală, din cedarea folosinței bunurilor, din activități independente, etc), atât din România, cât si din afara României.
Elemente de drept fiscal
Pentru care venituri au obligativitatea plății impozitului, persoane fizice rezidente care nu au domiciliul în România?
RĂSPUNS:
În cazul persoanelor fizice rezidente care nu au domiciliul în România, impozitul pe venit se aplică veniturilor obținute din orice sursă (de ex: salarii, drept de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, activități independente, etc) obținute în România.
Elemente de drept fiscal
Pentru ce activități desfășurate de către persoanele fizice nerezidente trebuie plătit impozitul pe veniturile realizate?
RĂSPUNS:
În cazul persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, impozitul pe pe veniturile realizate se aplică venitului net atribuibil sediului permanent sau venitului salarial net din activitatea dependentă, dacă persoana fizică nerezidentă desfășoară o astfel de activitate.
Elemente de drept fiscal
Enumerați patru categorii de venituri supuse impozitării din categoria veniturilor în bani, cât și din echivalentul în lei al veniturilor în natură?
RĂSPUNS:
- venituri din activități independente;
- venituri din salarii și asimilate salariilor;
- venituri din cedarea folosinței bunurilor;
- venituri din investiții;
- venituri din pensii;
- venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură;
- venituri din premii și din jocuri de noroc;
- venituri din transferul proprietăților imobiliare;
- venituri din alte surse.
Elemente de drept fiscal
Cine contribuie în România la bugetul asigurărilor sociale, la fondul de sănătate, la fondul pentru șomaj și la bugetul de stat?
RĂSPUNS:
Cei care contribuie la bugetele/fondurile enumerate mau sus sunt:
- cetățenii români sau străini, pe perioada în care au domiciliul ori reședința în România;
- persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori;
- ANOFM, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj;
- Casa Națională de Pensii, pentru persoanele care realizează venituri din pensii.