A. la mai puţin de 25 m de colţul unei intersecţii |
B. în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă” |
C. în curbe şi pe sectoarele de drum cu vizibilitate redusă sub 50 m |
Categoria: Tr
Explicaţie: În zona de acțiune a indicatorului “Staționarea interzisă” se interzice staționarea vehiculelor, oprirea fiind permisă.
Regulamentul Rutier
Art. 142 - Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
f) în intersectii, inclusiv cele cu circulatie în sens giratoriu, precum si în zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersectiei;
Codul Rutier (OUG 195/2002)
Art. 63
(1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durată, imobilizarea se consideră staţionare.
(5) Vehiculul oprit sau staţionat pe partea carosabilă trebuie aşezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele pot fi oprite sau staţionate şi câte două, una lângă alta.
Vizualizări: 0