2514. Oprirea voluntară a unui vehicul este interzisă:
A în zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă”;
B în curbe şi în alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 100 m;
C în intersecţiile cu sens giratoriu.
OUG - Articolul 63 (1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durată, imobilizarea se consideră staţionare.
Regulament - Articolul 142 Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
a) în zona de acţiune a indicatorului "Oprirea interzisă";
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mica de 50 m înainte şi după acestea;
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mica de 25 m de coltul intersecţiei;
g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauza, să treacă peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile "Drum îngustat", "Prioritate pentru circulaţia din sens invers" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers";
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni şi biciclete ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma caii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe sine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);
n) pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) şi (3);
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depăşirea.