Vă aflați pe o autostradă care are pante lungi la parcurgerea cărora se recomandă utilizarea retarderului.

În ce condiţii meteorologice şi de stare a drumului trebuie să dovediţi prudenţă la utilizarea retarderului?

Justificaţi răspunsul.


RĂSPUNS:

Când drumul este acoperit cu gheață, zăpadă, polei.

Utilizarea retarderului presupune frânarea, în mod indirect, a roților punții motoare, acest lucru putând duce la pierderea stabilității autovehiculului în cazul în care frânarea acestor roți are loc pe carosabil cu aderență redusă și apare riscul derapării punții motoare.

Ce echipament al autovehiculului utilizaţi pentru evitarea suprasolicitării frânei de serviciu?

De ce depinde mărimea forţei de frânare dacă acest sistem este de tip hidraulic?


RĂSPUNS:

Pentru evitarea suprasolicitării frânei de serviciu se va utiliza frâna de încetinire.

Mărimea forţei de frânare, dacă acest sistem este de tip hidraulic, depinde de treapta de frânare selectată, respectiv cantitatea de lichid comandată a fi injectată în carcasa retarderului hidraulic.

Circulați pe un drum care impune utilizarea frecventă a retarderului. Autoretarderrul dvs. este echipat cu cu retarder hidraulic compact montat pe cutia de viteze.

Din ce cauză se poate înregistra o scădere a efectului de frânare la utilizarea continuă și îndelungată, comparativ cu valorile maxime ale efectului de frânare indicate de constructor?​


RĂSPUNS:

Din cauza creșterii temperaturii uleiului și a lichidului de răcire.

Autovehiculul este echipat cu sistem de frânare de încetinire.

Asupra cărui element al transmisiei acţionează în mod direct retarderul activat­ realizând prin frânarea acestui element încetinirea autovehiculului?


RĂSPUNS:

Asupra arborelui de ieșire din cutia de viteze.

Autovehiculul este echipat cu sistem de frânare de încetinire.

Asupra căror roţi ale autovehiculului acţionează în mod indirect sistemele de frânare de încetinire?​


RĂSPUNS:

Asupra roţilor punţii motoare

Printre sistemele de siguranță activă ale autovehiculului pe care îl conduceți se numără și sistemul de control al tracțiunii (ASR).

Indicați rolul acestui sistem.


RĂSPUNS:

Previne ruperea aderenței roților punții motoare cu solul la plecarea de pe loc sau la accelerări pe drum cu aderență redusă.

Autovehiculul pe care îl conduceți este echipat cu sistem de reglaj adaptiv al vitezei (adaptive cruise control ­ ACC) care mai este denumit și autopilot adaptiv.

Indicați 2 avantaje ale acestui sistem.​


RĂSPUNS:

Ajută conducătorul auto la conducerea în coloană, menținând o distanță constantă față de vehiculul din față.

Previne lovirea autovehiculului care circulă în față la conducerea în trafic aglomerat.

Autovehiculul este echipat cu tempomat şi pe autostradă decideţi să beneficiaţi de avantajele utilizării sale.

Cunoaşteţi faptul că utilizarea tempomatului combinată cu anumite comenzi acţionate de conducătorului auto pot provoca şocuri în transmisie.

În ce situaţii trebuie să vă aşteptaţi că pot apare şocuri în transmisie când utilizaţi tempomatul?

Enumeraţi 3 asemenea situaţii.


RĂSPUNS:

Atunci când utilizați tempomatul pot apărea șocuri in transmisie:

  • la dezactivarea tempomatului, daca nu se preia controlul tracțiunii prin acționarea accelerației;
  • la acționarea pedalei de ambreiaj;
  • la abordarea unui drum în rampă cu tempomatul activat dar cu moment motor insuficient transmis la roți;
  • la acționarea frânei de serviciu.

Indicați două comenzi la a căror acționare se dezactivează în mod automat tempomatul, exceptând maneta de comandă a acestuia?​


RĂSPUNS:

  • acționare pedală frână de serviciu;
  • acționare pedală de ambreiaj;
  • acționare frână de încetinire.

Conduceţi într-o zonă montană cu multe rampe şi circulaţie îngreunată care impune dese opriri şi porniri în rampă.

Autovehiculul este echipat cu sistem de ajutor la pornirea în rampă (Hill Holder).

Indicaţi rolul acestui sistem şi 2 avantaje aduse de utilizarea acestuia.​


RĂSPUNS:

Rol:

Previne deplasarea în spate a autovehiculului la plecarea de pe loc din rampă, menținând autovehiculul frânat cât mutăm piciorul de pe pedala de frână pe pedala de accelerație.

Avantaje:

  • elimina riscul opririi motorului;
  • protejează ambreiajul evitând patinarea excesiva a acestuia;
  • elimina riscul de a lovi vehiculul din spate;
  • protejează anvelopele punții motoare.

În calitate de conducător auto trebuie să asigurați o exploatare rațională a motorului și a transmisiei autovehiculului.

Indicați trei dintre rezistențele la înaintarea autovehiculului care influențează deplasarea acestuia.​


RĂSPUNS:

  • forța de rezistență la rulare;
  • forța de inerție la accelerare;
  • forța aerodinamică; 
  • forța gravitațională la urcarea rampelor.

Ați fost instruit cu privire la conducerea ecologică.

Indicaţi 5 modalități de conducere prin care se poate realiza o conducere ecologică.​


RĂSPUNS:

  • menținerea turației motorului în zona verde (economică) a turometrului;
  • utilizarea eficientă a inerției autovehiculului (anticipare trafic, conducere preventivă);
  • accelerări moderate;
  • evitarea frânărilor bruște;
  • utilizarea treptelor de viteze adecvate, cât mai mari în funcție de condițiile de trafic;
  • circularea cu viteză constantă.

Indicaţi o modalitate de exploatare a motorului şi a cutiei de viteze care contribuie la reducerea consumului de combustibil:


RĂSPUNS:

Turația motorului în zona verde (economică) a turometrului, treaptă de viteză cât mai mare.

În spiritul conducerii economice, aţi învăţat că este util a se valorifica inerţia autovehiculului.

În măsura în care condiţiile de circulaţie permit, enumeraţi 2 situaţii (cazuri) in care se poate valorifica în mod raţional inerţia autovehiculului.​


RĂSPUNS:

  • la abordarea unui sector de drum în rampă;
  • la oprire, combinat cu utilizarea frânei de serviciu.

Autovehiculul dumneavoastră este echipat cu un motor MAN cu 6 cilindri în linie, având următoarele date tehnice:

  • puterea maximă 184 KW (250 CP) la turaţia de 2400 rpm;
  • cuplul maxim 1.000 Nm la turaţia de 1.400 - 1.750 rpm.

În ce interval de turaţii se recomandă exploatarea motorului pentru o conducere economică şi ecologică?


RĂSPUNS:

1.400 - 1.750 rpm, în care cuplul motor este maxim.

Indicaţi 2 motive pentru care se recomandă exploatarea motorului în zona de turaţii marcată cu verde pe turometru?​


RĂSPUNS:

  • economie de combustibil;
  • cuplul motor transmis roților motrice este maxim.

O conducere economică și ecologică impune exploatarea rațională a motorului și a transmisiei autovehiculului.

Indicaţi trei consecinţe negative ale funcţionării motorului în regimul de turaţii marcat cu roşu pe turometru.​


RĂSPUNS:

  • consum de combustibil mărit (conducere neecologică);
  • scade semnificativ forța de tracțiune;
  • uzurile mecanice și termice ale motorului sunt maxime.

Indicaţi un dezavantaj al utilizării motorului la turaţii joase, inferioare intervalului evidenţiat pe turometru prin marcaj de culoare verde.​


RĂSPUNS:

  • șocuri în transmisie în regim de accelerație tranzitoriu;
  • consum mărit de combustibil.

La angajare, managerul de transport v­-a dat instrucţiuni pentru a adopta un stil de conducere ecologic (EcoDriving).

Indicaţi 3 avantaje ale conducerii ecologice.​


RĂSPUNS:

  • reducerea poluării;
  • consum redus de combustibil;
  • reducere uzuri;
  • reducere costuri de întreținere.

Cunoașteți că în timpul deplasării trebuie să circulați astfel încât să vă puteți opri în condiții de siguranță.

În acest context indicați cele două componente ale distanței de oprire parcursă de la percepția pericolului până la oprirea autovehiculului.​


RĂSPUNS:

Distanța parcursă în timpul de reacție (distanța de reacție) și distanța parcursă în timpul frânarii efective (distanța de frânare).