A accelerați și treceți cât mai repede peste calea ferată;
B opriți în fața semibarierei;
C dacă nu se apropie trenul, ocoliți semibariera.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A prin alternarea stării de vigilență cu cea de relaxare la volan, îndeosebi pe sectoarele de drum în aliniament;
B prin concentrarea permanentă doar asupra activităților pe care trebuie să le efectuați pentru conducerea autovehiculului în condiții de siguranță;
C prin punerea în funcțiune a unor surse de muzică cu intensitate sonoră mare, pentru stimularea vigilenței în conducere.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A prin reglarea periodică a fasciculului luminos;
B păstrând curate permanent farurile;
C folosind numai lumina de drum.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A primul la 90 m, al doilea la 60 m și al treilea la 30 m;
B primul la 200 m, al doilea la 150 m și al treilea la 100 m;
C primul la 150 m, al doilea la 100 m și al treilea la 50 m.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A întotdeauna la 300 km;
B de regulă, înainte de a porni la drum;
C numai pe timp de iarnă, când anvelopele sunt reci.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A durează cel mult 5 minute;
B vehiculul a fost oprit pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, fără ca prin aceasta să fie perturbată circulația;
C vehiculele de până la 3,5 tone execută operațiunea de aprovizionare cu mărfuri alimentare.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
Auto DRPCIV
A „Acostament periculos“;
B „Căderi de pietre“;
C „Drum în lucru“.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A când inspecția tehnică periodică a expirat;
B când claxonul nu funcționează la parametri optimi;
C când motorul emite diverse zgomote.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
Auto DRPCIV
A să circulați cu viteză redusă și să traversați calea ferată, dacă bariera sau semibariera este ridicată;
B să opriți în dreptul indicatorului;
C să măriți viteza, pentru a nu fi surprins de închiderea barierelor.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
A în intersecții;
B pe drumurile cu prioritate;
C pe sectoarele de drum neiluminate.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
Auto DRPCIV
A „Copii“;
B „Alte pericole“;
C „Ambuteiaj“.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
33%
Auto DRPCIV
A accesul interzis vehiculelor cu o înălțime mai mare de 3,5 m;
B accesul permis numai vehiculelor cu o lățime mai mică de 3,5 m;
C distanța minimă obligatorie dintre două vehicule.
Dificultate Întrebare: UȘOARĂ
25%
Auto DRPCIV
A sfârșitul zonei de acțiune a indicatorului „Staționarea interzisă“;
B sfârșitul zonei de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă“;
C începutul zonei în care este interzisă oprirea.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A nerespectarea regulilor referitoare la remorcare;
B utilizarea excesivă a claxonului;
C depășirea unei coloane de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A menținerea stării tehnice a autovehiculului;
B siguranța și fluența deplasării pe drumurile publice;
C prelungirea duratei de exploatare a motorului.
Dificultate Întrebare: GREA
67%
A „Sens unic“;
B „Înainte“;
C „Staționarea interzisă“.
Dificultate Întrebare: GREA
67%
Auto DRPCIV
A nu, dacă nu obligă celelalte vehicule să treacă peste marcajul continuu;
B nu există prevedere legală;
C da, deoarece este interzis prin lege.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
Auto DRPCIV
A să nu depășiți viteza de 50 km/h, deoarece urmează o curbă deosebit de periculoasă spre dreapta;
B să reduceți viteza până la 40 km/h și să circulați cu faza de întâlnire;
C să nu depășiți vehiculele de transport de mărfuri.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A să reduceți viteza și să circulați cu atenție sporită;
B să nu vă angajați în depășirea acestuia;
C să folosiți luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin 100 m.
Dificultate Întrebare: MEDIE
50%
A cel mult 10 zile de la data constatării evenimentului;
B până la expirarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto;
C cel mult 30 zile de la data producerii avariei.
Dificultate Întrebare: GREA
75%