A. drum interzis autovehiculelor cu greutatea pe osie mai mare de 7 t B. presemnalizează traseul de urmat în cazul în care masa autovehiculului este mai mare de 3,5 t C. presemnalizează traseul de urmat în cazul unei restricţii de […]
A. instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiei acestora fără autorizaţie legală B. organizarea sau participarea la concursuri neautorizate cu vehicule sau animale, pe drumurile publice C. blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol […]
A. în zona de acţiune a indicatorului care interzice depăşirea B. pe străzile unde circulaţia se desfăşoară în sens unic C. în dreptul altui vehicul care se află oprit, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din […]
A. amenda penală B. amenda şi avertismentul C. amenda, punctele de penalizare, precum şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule Categoria: A, A1, A2, AM
A. să sporească atenţia B. să grăbească traversarea sau să oprească C. să se asigure şi să oprească, dacă observă că se apropie vreun tren Categoria: A, A1, A2, AM
A. în cazul unei opriri lungi la o trecere la nivel cu calea ferată B. la culoarea roşie a unui semafor care, de regulă, durează foarte mult C. la semnalul poliţistului rutier făcut în acest sens Categoria: A, A1, A2, […]
A. să verificaţi o dată pe lună, la rece, presiunea din pneuri B. să schimbaţi între ele pneurile, la aproximativ 10 000 km C. să înlocuiţi pneurile la fiecare 1000 km Categoria: A, A1, A2, AM