A. limita maximă de viteză cu care se poate rula, respectiv 140 km/h B. diametrul jantei, exprimat în inci, adică echivalentul a 365 mm C. presiunea recomandată, respectiv 1,4 atmosfere Categoria: C, C1
A. să fumeze B. să aibă preocupări care i-ar putea distrage, într-o manieră periculoasă, atenţia C. să acţioneze asupra comenzilor instalaţiei de sonorizare Categoria: C, C1
A. accesul vehiculelor care transportă mărfuri periculoase B. accesul vehiculelor care transportă containere C. accesul vehiculelor cu remorcă Categoria: C, C1
A. să vă continuaţi deplasarea cât mai aproape de axul drumului B. să puneţi în funcţiune semnalizatoarele cu lumină intermitentă din partea dreaptă C. să nu măriţi viteza de deplasare Categoria: C, C1
A. în partea din spate, lângă numărul de înmatriculare B. la mijlocul parbrizului şi a lunetei C. pe partea din dreapta jos a parbrizului şi, pe caroseria remorcii, în partea din spate stânga sus Categoria: C, C1
A. capacitatea combustibilului de a rezista la autoaprindere, atunci când este supus la temperaturi şi presiuni ridicate B. o mărime de individualizare a firmei care comercializează C. un indicator de control pentru depistarea combustibililor falsificaţi Categoria: C, C1
A. se împing fragmentele osoase care au perforat pielea B. se fixează focarul de fractură, pentru a preveni mişcarea fragmentelor osoase în timpul imobilizării membrului, în atele care să fie destul de lungi pentru a prinde articulaţia de deasupra şi […]
A. vă continuaţi drumul, deoarece degajarea căii ferate se va face de către personalul calificat B. opriţi şi anunţaţi telefonic poliţia despre acest incident C. acordaţi sprijin pentru scoaterea vehiculului de pe calea ferată sau, dacă nu este posibil, semnalaţi […]