A. la trecerea prin intersecţiile cu circulaţie dirijată B. în perimetrul pieţelor aglomerate C. în interiorul localităţilor, la schimbarea direcţiei de mers prin viraje Categoria: Tr
A. de a goli imediat, în caz de accident, combustibilul din rezervor, pentru a preveni declanşarea unui incendiu B. de a cunoaşte şi de a respecta măsurile ce trebuie luate după un accident sau incident în ceea ce priveşte asigurarea […]
A. vehiculele sau ansamblurile de vehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 7,5 tone, utilizate pentru transportul de mărfuri în scopuri necomerciale B. vehiculele destinate transportului de mărfuri, a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv remorca sau semiremorca, […]
A. intervalul neîntrerupt de cel puţin 11 ore de odihnă B. perioada de odihnă realizată pe timpul nopţii, de cel puţin 12 ore C. odihna realizată în două intervale de timp, primul de cel puţin 3 ore, iar al doilea […]
A. ori de câte ori este nevoie B. nu înainte de sfârşitul perioadei zilnice de lucru C. pe orice perioadă a zilei, dacă acest lucru a fost autorizat (control rutier, schimbarea vehiculului, defectarea aparatului) Categoria: Tr