Întrebările DRPCIV

24 iunie 2022

Ce obligaţie aveţi când întâlniţi indicatorul din imagine însoţit de panoul adiţional?

A. să acordaţi prioritate de trecere numai autocamioanelor şi autobuzelor B. să continuaţi deplasarea cu atenţie, fiind un sector de drum îngustat C. să acordaţi prioritate tuturor vehiculelor care circulă din sens opus Categoria: A, A1, A2, AM
24 iunie 2022

Nerespectarea de către conducătorul de motocicletă a obligaţiei de a nu mări viteza de deplasare şi de a circula cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile, atunci când urmează să fie depăşit, se sancţionează cu:

A. suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi amendă contravenţională B. amendă penală C. amendă contravenţională şi puncte de penalizare Categoria: A, A1, A2, AM
24 iunie 2022

Care dintre vehicule nu au prioritate de trecere?

A. vehiculele care coboară o pantă, faţă de vehiculele care urcă, dacă sunt de aceeaşi categorie B. vehiculele care se pun în mişcare sau care ies din garaje şi curţi, faţă de cele care circulă pe drumul public C. vehiculele […]